„Rețelele sunt peste tot. Tot ce ne trebuie e să avem ochi pentru ele.” Albert-Laszlo Barabasi
Consider că termeni precum, transdisciplinaritate, interconectivitate, interdisciplinaritate, sunt noțiuni extrem de necesare și din ce în ce mai actuale în demersul plasticienilor și artiștilor contemporani, deoarece, astăzi, aceștia dețin tot mai mult abilitatea și uneltele necesare pentru a construi punți noi și interesante de legătură între diferite arii de cunoaștere.
Una dintre cauzele fundamentale ale crizelor globale se datorează existenței unei incoerențe între anumite domenii, precum știința, arta (cultura) și spiritualitatea. Acest scenariu mă duce cu gândul la povestea unui antropolog ce-și desfășura activitatea în Africa de Nord, unde a putut observa îndeaproape triburile africane. El mărturisea faptul că, în urma experienței petrecute în Africa, observase de fiecare dată cum băștinașii se adunau în jur de treizeci de persoane, vorbeau un timp și la un moment dat se opreau brusc. Antropologul era fascinat cum fiecare știa foarte bine ce are de făcut după o astfel de discuție liberă, fără plan sau agendă. E un exemplu care ar trebui să ne pună mai multe semne de întrebare despre situația contemporană, deoarece trăim într-o eră a științei și informației și cu toate acestea domină o anumită confuzie și debusolare profundă.
La această problematică, David Bohm, unul dintre cei mai de seamă cercetători și experți în fizica cuantică ai secolului XX, propune ca soluție coerența culturală, ce poate fi realizată prin dialogul între subculturi. Prin acest dialog se înțelege o anumită recunoștință, respectiv crearea a ceva nou din care fiecare are de câștigat, cu alte cuvinte „o idee nu aparține nimănui, ea poate fi preluată de toată lumea”. David Bohm subliniază în teoria sa cât de important este să activăm această posibilitate cu cei care înțeleg amenințarea unei anumite crize, considerându-i nucleul, iar crearea unor microculturi în interiorul subculturilor ar fi primul pas. Această microcultură este esențial să fie formată din cei deschiși pentru dialog. Pe acest subiect au fost câteva încercări de a propulsa o anumită inițiativă de networking și dialog, printre care și conferința din Amsterdam în 1990, intitulată Art Meets Science & Spirituality in a Changing Economy. La această masă rotundă au luat parte artiști, oameni de știință, lideri spirituali și economiști care s-au strâns să exploreze noile paradigme a unei viziuni holistice asupra lumii și implicațiile specifice pentru o economie globală unitară. Conferința s-a desfășurat pe o perioadă de cinci zile și a fost inspirată de artiștii Joseph Beuys și Robert Filliou, manifestată de Louwrien Wijers, ce denumea această abordare „sculptură mentală”.
În lumea artistică au existat diferite momente în care artiștii sau grupuri de artiști au lucrat cu ideea de networking, un exemplu relevant în această direcție poate fi considerată mișcarea Fluxus, care încerca să aducă utopia de interconectivitate și networking din lumea artei internaționale la rangul unei scene deschise, libere și degajate. Fluxus, printr-o atitudine și abordare specifică, de tip experimental, a reușit să creeze un networking global și să includă artiști din toate colțurile lumii. Această nevoie de conectare și minimalizare a individualității în favoarea unei perspective racordate la un tablou mai larg, a reprezentat activarea impulsului în rândul artiștilor de a-și intersecta practicile artistice și de a colabora, uneori într-un mod punctual, alteori permanent dând naștere duo-ului artistic și chiar grupurilor. Inclusiv în cadrul Bienalei Art Encounters 2021 se regăsesc diferite duo-uri și grupuri artistice, printre care Monotremu, Lonnie van Brummelen și Siebren de Haan, Alice Gancevici și Remus Pușcariu, Fabien Giraud și Raphaël Siboni, Daniela și Linda Dostalkova, Kitti Gosztola și Bence Gyorgy Palinkas, KwieKulik, dar și câteva grupuri, cum ar fi: Sigma 1 Group, OHO Group, MAMU Group, Haveit. Un alt tip de networking esențial este realizat prin intermediul difuzării artei în cadrul unor contexte precum expoziții de grup, bienale, târguri de artă, programul temporar al unor muzee, colaborări între universități, etc.
În cartea sa, Transdisciplinaritatea. Manifest, Basarab Nicolescu, prezintă studiile sale asupra ideii de interdisciplinariate și transdisciplinaritate, menționând importanța deosebită a nivelului de conștiință în percepția și înțelegerea lumii înconjurătoare. Eva Ivan Haintz subliniază diferența dintre adaptare și adoptare culturală. Astfel, adoptarea, în contextul cultural artistic, „reprezintă un mod de însușire, cu sau fără înțelegere, a anumitor părți ale lumii artei dintr-o altă cultură”, iar adaptarea „avantajează formațiunea proprie celuilalt, propunând de fapt, comunicarea reușită, înțelegerea, traducerea, translația”. Totodată, completează Eva Ivan Haintz, „a adapta înseamnă, de asemenea, a interpreta, a înțelege și în cele din urmă a dialoga, a se acorda și racorda”. Așadar, cei doi termeni, de adoptare și adaptare, se completează și devin asemenea unui proces unitar de sine stătător. Eva Ivan Haintz face referire la noțiunea de conștiință valorică ca fiind o conștiință educată și informată, bineînțeles aici apare inclusiv ideea conștiinței cunoașterii de sine. Acest lucru este evidențiat inclusiv prin ceea ce stă scris pe frontispiciul Templului lui Apollo din Delphi, și anume îndemnul „Cunoaște-te pe tine însuți!”, ce poate fi considerat „o atitudine fundamentală de înțelegere a vieții”.
Așadar, e important de avut în vedere că întâi este nevoie să ne cunoaștem pe noi înșine și propria noastră cultură pentru ca apoi să avem posibilitatea de a pătrunde într-o cultură sau context socio-cultural diferit.
