Sunt Cătălina Nistor (n.1981, la Craiova) și locuiesc și lucrez în Cluj. Practica mea artistică aduce în atenție subiecte tabu și clișee de gândire printr-un demers critic și adesea autoironic, precum: locuirea, viața intimă, anxietățile și temerile, istoria recentă. Oglindesc și comentez asupra problemelor și a atitudinilor de natură socială sau a eticii ecologice, prin mediile de expresie cu care lucrez. Acestea se regăsesc în desene mici sau mari, desene cusute, picturi, intervenții în spațiul public, cărți de artist și publicații în ediții limitate. În 2019, am pus bazele unui proiect colaborativ, o revistă de desen contemporan cu imagini, fără titlu sau alte informații. În 2023-2024, am organizat o serie de expoziții într-un spațiu alternativ din Cluj.
Desenele reproduse aici sunt despre o femeie pe care am cunoscut-o în treacăt și sunt printre puținele lucrări pe această temă. Prefer să vorbesc despre violența împotriva femeii, pentru că astfel ajung la mai multe persoane, în mai multe contexte, fiind un subiect tabu. Povestesc despre experiențele mele cu prietene, prieteni, cunoscuți sau oameni întâlniți recent. Uneori, asta deblochează, iar prietenele își împărtășesc și ele experiențele sau aflu mai multe despre cum e privită problema. Foarte important este ca, atunci când se discută public despre violența împotriva femeii, să le spunem lucrurilor pe nume: violență verbală, violență fizică sau bătaie, intimidare la locul de muncă, agresiune sexuală, viol. Spun asta pentru că, recent, am deschis un subiect despre agresiunea sexuală, vorbind despre cele două tentative de viol, iar interlocutorul meu, mai tânăr, încercând să povestească o „întâmplare” de la el din cartier, nu era în stare să rostească cuvântul „viol”. Subiectul violenței împotriva femeii este tabu în întreaga societate. Unii se fac că nu prea există, altora le e rușine să verbalizeze, iar femeilor le este frică și rușine să vorbească, pentru că nu știu în cine să aibă încredere.
