Sorina Tomulețiu (TOM) este o artistă vizuală autodidactă care locuiește și activează la Sibiu. Sorina are masteratul în Studii Culturale la UNIBUC (2012), fapt care stă la baza unei mari părți din activitatea sa artistică, prin aprofundarea și inserarea unor teorii culturale universale din filosofie, antropologie și filologie. Astfel, lucrările Sorinei au, de cele mai multe ori, un caracter documentar și un substrat critic și activist. Printre temele principale abordate de ea se numără ecologia, justiția socială, refugiul din calea războiului, istoria familiei sale din Basarabia și egalitatea de gen. În prezent, Sorina lucrează la un proiect de recuperare a memoriei refugiaților din Basarabia, bazat pe arhiva de familie a bunicii sale, care s-a refugiat din Cetatea Albă în România în 1940, din calea armatei sovietice.

Lucrarea mea, Insula Belina, ilustrează o scenă din documentarul de investigație cu același nume, realizat de Passport Productions în 2019. În documentar, este dezvăluită corupția din era Dragnea din zona insulei. În scena ilustrată de mine, un localnic povestește cum o cântăreață cunoscută din România este găsită noaptea pe marginea drumului, după ce fugise de la chefurile politicienilor de pe insulă, unde se petrecuse un eveniment grav și abuziv. Femeia este vizibil speriată. Nu vom afla niciodată detaliile exacte ale acestei întâmplări, violența este implicită, dar reprezintă un fenomen des întâlnit, în care artistele invitate la petreceri private se expun unor riscuri nebănuite.
M-am confruntat, la rândul meu, cu violență sexuală, verbală și emoțională, pe stradă și chiar la locul de muncă într-o instituție culturală de stat, când aveam 23 de ani. De atunci, m-am simțit foarte nesigură în diverse situații și am făcut tot posibilul să-mi asigur independența profesională și personală. Aș vrea să le spun tuturor femeilor care trec sau au trecut prin asemenea situații că nu sunt singure și că nu ele sunt de vină pentru ce li s-a întâmplat. Să caute neapărat ajutor și să nu-și piardă niciodată încrederea în propriile forțe.