Program 15 octombrie – 20 noiembrie 2018
MAD(E) IN ROMANIA, produs de Asociația Culturală Contrasens din Timișoara, este un proiect – manifest cu o dimensiune politică și socială declarată, construit în jurul energiei acumulate în proteste și dintr-o stare de protest cronicizată. Proiectul aduce împreună 28 de artiști angajați social și politic, ilustratori și creatori-activiști de afișe recunoscuți pentru discursul lor critic, împreună cu 6 regizori de film și producțiile lor angajate critic și 16 cercetători în arte vizuale și discipline adiacente. Artiștii invitați, lista incluzând nume de referință pentru arta românească și mondială, și-au asumat conceptul curatorial pe care l-am propus și s-au identificat cu demersul nostru artistic angajat etic, politic și social – Arta ca praxis politic.
Economicul, socialul și politicul nu determină niciodată în întregime sfera culturală, însă aceste sfere fixează condițiile de posibilitate ale acțiunilor culturale și ale limitelor acestora. În același timp, cultura este întotdeauna implicată dialectic în ceea ce se întâmplă la nivel economic și politic, contestând semnificațiile care pot apărea din purul loc al evenimentelor economice sau politice. Mișcările de protest nu pot dizolva cultural o criză sau o creștere economică sau o criză de legitimitate politică, însă pot deschide spațiul ca această situație să fie criticată sau recunoscută. Mișcările artistice de protest permit o reconceptualizare a condițiilor de posibilitate și funcționare a înseși sferei politice.
Formele de protest pe care arta contemporană le poate lua și reacțiile impetuoase la aceste forme artistice atestă, aproape în ciuda scopurilor declarate, forța politică a artei, forța emancipatoare a practicii artistice în general. Critica societății de consum, feminismul emancipator, critica timpului cotidian ca producție și înlocuirea lui cu timpul semnificativ al survenirii evenimenţialului, sunt doar trei exemple de recalibrare a experienței artistice și a valențelor sale, iar exemplele pot fi continuate până la cele mai violente forme de protest politic.
MAD(E) IN ROMANIA aduce în atenția publicului și lucrări care nu numai că s-au cristalizat în jurul Roșiei Montane, #Rezist, Toți pentru justiție, dar care au reconceptualizat condițiile de posibilitate a activismului social, care au verbalizat și formulat atitutidini civice de o anumită factură alături de artiști care produc artă critică. – Dana Sarmeș, curator MAD(e) IN ROMANIA
Participarea la toate evenimentele MAD(e) in ROMANIA este gratuită.
MAD(E) IN ROMANIA este un proiect al Asociației Culturale Contrasens și este co-finanțat de (AFCN) Administrația Fondului Cultural Național (Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.)