11 October 2021 de Marina Paladi
Banda Moebius este o bandă circulară cu o singură suprafață continuă și o singură margine creată prin răsucirea unei fâșii de hârtie, atașând capetele unul de celălalt. Natura paradoxală a acestei benzi permite existența unei continuități într-un spațiu finit și schimbă percepția asupra relației de opoziție. Pe banda Moebius nu există față-verso sau început și sfârșit, ci mai degrabă aceste concepte opuse se găsesc într-o interconectare progresivă, co-existând fără limite.
Wanda Mihuleac, o artistă română care explorează prin lucrările sale raporturile semantice între spaţiu și timp, memorie sau locuire a lumii, a construit, în 1982, o bandă Moebius uriașă, pe care a amplasat-o într-un cadru natural. Lucrarea Moebius Strip (a cărei documentație fotografică e expusă la Fundația ArtEncounters) reprezintă un metacomentariu asupra artei și o analogie a societății, care ar trebui sa reprezinte un mediu al schimburilor şi reversibilităţii, unde fiecare dintre noi, în sfârşit, se afle pe aceeași parte.
Unii critici consideră că arta în spațiul public reprezintă un Moebius strip al postmodernității, fiind cea care permite existența unui dialog direct dintre artist și public, creând, în același timp, o legătură strânsă de interdependență dintre aceștia. În anii ‘60-’70, când mai multe mișcări emancipatoare (Mișcarea pentru Drepturile Civile, mișcările anti-război din SUA, al doilea val al feminismului și revoltele studențești din Europa) s-au intersectat, arta publică a devenit esențială, iar vocile artiștilor reverberante, provocând schimbările sociale necesare.
Din păcate însă, spațiul public nu reprezenta un loc sigur pentru manifestările artistice peste tot pe glob. În țările est-europene, considerate periferia Europei, atât la nivel geografic cât și pe scena artistică mondială, unii artiști au fost nevoiți să-și expună lucrările în propriile apartamente, în biserici sau retrăgându-se în mediile rurale, pentru a evita cenzura comunismului. În România, Decebal Scriba a organizat două evenimente artistice în propria casă, în 1987 și 1988, intitulate „housepARTy”, unde participanții, printre care Călin Dan, Wanda Mihuleac, Dan Mihălțianu și Iosif Kiraly, au creat lucrări la fața locului și au filmat o serie de scenarii banale care exprimau o poziție de auto-marginalizare și retragere în universurile private.
Expoziția Seasons End curatoriată de Kasia Redzisz de la Fundația ArtEncounters reușește să surprindă deceniile ‘70-’80 din marginea de est a Europei, capturată de dictatura comunismului. Ana Lupaș, una dintre cele mai importante artiste române conceptuale, s-a retras în satul Mărgău, ferindu-se astfel de structurile represive. Proces Solemn, o lucrare monumentală realizată în trei etape, începând cu 1964 până în 2008, reprezintă o celebrare a tradițiilor și spiritului românesc. Artista împreună cu sătenii din Mărgău și alte sate au confecționat obiecte ritualice uriașe din paie. Odată însă cu degradarea materialului în timp, Ana Lupaș a hotărât să confecționeze aceleași obiecte din metal pentru prezervarea intactă a acestora, ceea ce reprezintă și un comentariu critic asupra schimbărilor dramatice survenite în urma procesului forțat de modernizare a satului românesc din perioada comunistă.
Artista Teresa Murak, promotoarea artei ecofeministe din Polonia, a avut însă o confruntare directă cu regimul ostil de atunci. În 1974, artista a realizat, într-un sătuc, lucrarea Sculpture for the Earth, la care a lucrat în jur de 30 de zile. Murak a săpat o groapă circulară, folosindu-și propria înălțime ca măsură pentru adâncimea acesteia, iar pământul extras l-a adunat într-o movilă cu aceleași dimensiuni. Cele două emisfere, una fiind imaginea în oglindă a celeilalte, au fost ulterior semănate, urmând să înverzească, reprezentând forțele pământului și cerului care se completează reciproc. Împotriva voinței artistei, lucrarea a fost însă distrusă după câteva zile în urma ordinelor venite de la autorități.
Astfel, în aceste teritorii marginale din estul Europei, trăind într-un timp al disoluției certitudinilor sociale, economice și politice, majoritatea artiștilor s-au orientat, în special, către arta conceptuală și Land Art, căutând să se manifeste în împrejurimi și condiții mai puțin politizate. În ciuda sistemului opresiv, creativitatea artistică a reușit să se sustragă convențiilor și să destabilizeze limitele personale și chiar politice, militând pentru auto emancipare.