18 October 2021 de Alice Feraru
Ideea conform căreia arta vizuală contemporană poate fi un instrument pentru deconstruirea paradigmelor trecutului, pentru recunoașterea și rezolvarea divergențelor intrinseci relațiilor interumane, politice, economice sau sociale, stă la baza majorității discursurilor actuale formulate de către artiști sau curatori prin practicile lor culturale. Cu toate că această idee este verosimilă, arta având într-adevăr capacitatea de a funcționa ca agent al schimbării în societate, poate că este necesar să ne întrebăm ce vrem să ne ofere arta și mai ales pentru ce. Care este importanța imaginilor în contextul cunoașterii istorice și politice? Imaginea, prin materialitatea ei, ne poate oferi o nouă cheie de înțelegere asupra tensiunilor dintre mai multe variabile ale timpului, acumulate într-o constelație de ritmuri și durate. Astfel, a confrunta imaginea implică o confruntare cu timpul. Imaginile despre care vorbim nu se reduc la fotografii sau picturi. O imagine este orice țesut temporal complex ce leagă prezentul și diferitele forme ale trecutului.
Cum ne raportăm la artă, a cărei structură presupune acest timp maleabil? Istoricul de artă Stirios Bahtsetzis susține că ne raportăm la arta contemporană într-un mod cvasi-teologic. Bahtsetzis explică în proprii termeni ceea ce susține și Walter Benjamin în cartea sa „Capitalism și religie” – transcendența lui Dumnezeu s-a estompat, dar el nu este nicidecum mort, așa cum indică dictonul celebru al lui Nietzsche. El este captiv în destinul omului. Odată cu avangarda istorică începe să fie apreciată opoziția artiștilor față de normele sociale prin evidențierea potențialului artei de a transforma lumea, însă lucrările de artă nu sunt excluse din sistemul economic semiocapitalist. Semiocapitalismul este o etapă târzie a capitalismului caracterizată prin utilizarea camuflată a semnelor și informației în scopul valorificării capitalului. Puterea imaginilor este înrădăcinată în credințe arhaice și idolatre, însă ea a fost treptat subordonată producției, distribuției și consumului de mărfuri. Realizarea și vizualizarea imaginilor sunt două procese inerente unui sistem hegemonic de cunoaștere, fiind direct legate de circulația economică a bunurilor și ideilor. Așa cum susține criticul de artă Cristian Nae în cartea sa „Moduri de a percepe. O introducere în teoria artei moderne și contemporane” – „o marfă este o intrigantă hieroglifă socială, care trebuie descifrată pentru a revela prezența unei alte economii”.
În termenii lui Bahtsetzis, semiocapitalismul este „dezvoltarea naturală a afirmării teologico-economico-politice a puterii pe care a avut-o creștinismul atât asupra lumii, cât și asupra afectivității indivizilor. În acest sens, se poate presupune că dispozitivul economiei pur și simplu se metamorfozează; de la teocrația perioadei medievale la umanismul Renașterii, la capitalismul avansat”. Bahtsetzis oferă o explicație revelatoare despre avangarda istorică, susținând că în ciuda anti-instituționalismului ei pseudo-anarhic, aceasta a contribuit masiv la crearea aurei mitice a artei, iar acest misticism comun atât formelor de artă bizantină, cât și celor medievale sau renascentiste, învăluie și arta modernă sau contemporană, ținând publicul larg la distanță. Această problemă îl implică și pe criticul de artă Clement Greenberg, care pledând pentru o artă nouă împotriva artei „înalte” academice, dar și „kitsch-ului” culturii maselor „inculte”, prin scrierile sale a creat protocoale privind manierele de înțelegere și simțire a artei moderne. Această viziune încă domină în contemporaneitate, prestabilind modurile în care publicul interacționează cu lucrările de artă, la care se raportează adesea ca la obiecte de cult. Așadar, în opinia lui Bahtsetzis, în acest sens, „conceptul de avangardă, dar și propagarea viziunii specifice avangardei în arta contemporană, în mijlocul semiocapitalismului actual, prelungesc de fapt cvasi-promisiuni teologice de mântuire” – promisiuni pe care le oferă și capitalismul. Atât în contextul Renașterii mercantile cât și în arta modernă sau contemporană, „valoare de afișare” a unei lucrări constă în disponibilitatea vizuală a obiectului față de „aura” sa. Astfel, privitorul nu percepe ceea ce imaginea prezintă, ci doar ceea ce reprezintă. În confruntarea cu imaginile, avem o înțelegere anacronică asupra lor pentru că le privăm de timpul lor istoric, nerecunoscându-le pentru ceea ce ele sunt în și pentru prezent.
Așa cum afirmă Frederic Jameson, cultura a fost întotdeauna materială, sau materialistă, în structurile și funcțiile sale. Materia este inerent dinamică și semnificativă. Imaginile produc cunoaștere și sunt ele însele configurații particulare ce rezultă din acte de „performativitate” ale materiei. Walter Benjamin, într-un eseu intitulat „Despre limbaj în genere și despre limbajul omului”, scris în 1916 și formulat inițial ca scrisoare adresată prietenului său, Gershom Scholem, susține că „nu există eveniment sau lucru, fie în natura vie, fie în cea neînsuflețită, care să nu participe într-un anumit fel la limbaj”. Putem spune că imaginile nu reprezintă realitatea, ci creează realitatea. Cum putem coabita cu imaginile și cum putem recunoaște când ele ne modelează subiectivitatea?
Prin lucrarea sa, 10 tone de pământ, realizată în 2016, Dušica Dražić propune un discurs artistic ce poate fi asimilat unui cadru teoretic numit materialism performativ. În abordarea materialist performativă, noii materialiști subliniază modul în care materia este vie, dinamică, agentivă și astfel activă.
Dušica Dražić cercetează tone de mostre de sol păstrate în interiorul Muzeului suedez de istorie – o cantitate imensă de date geologice și arheologice. Mostrele respective au fost colectate de pe teritoriul Suediei în perioade diferite de timp, unele necesită catalogare științifică, în timp ce altele sunt părți dintr-un peisaj mineralogic și antropologic păstrat în depozitul muzeului. Instalația include un studiu vizual-textual al surselor și semnificațiilor acelor eșantioane și un video în care mostrele de sol sunt filmate ca și cum camera ar panorama într-un spațiu deșertic – un teren pe care nu vedem nicio figură umană, un mediu în care legăturile dintre pământ, identitate națională și granițe sunt erodate. Lucrarea video chestionează existența unui inconștient optic al reprezentării și a conștiinței solului. Solul conține urme de artefacte culturale din diferite civilizații, astfel Dražić dorește să pună în lumină legatura dintre sol și identitatea națională, care se reflectă adesea în acte simbolice, cum ar fi sărutarea solului, dorința de a fi îngropat în solul în care te-ai născut, etc. Artista analizează istoria locului și interpretările opuse ale aceluiași trecut.
Lucrarea Dušicai Dražić, care sugerează că solul nu există independent de măsurătorile ce servesc apoi ca grile de interpretare, reflectă viziunea performativ materialistă a fizicienei și teoreticienei feministe Karen Barad, conform căreia observațiile nu dezvăluie pur și simplu valori preexistente, ci de fapt, joacă întotdeauna un rol în constituirea lor. Astfel, oamenii constituie ceea ce observă și sunt parțial constituiți din ceea ce observă.
Expozițiile din cadrul ediției 2021 a Bienalei Art Encounters gravitează în jurul conceptelor de coabitare și prezență, încercând să dezvolte un cadru de înțelegere asupra modurilor în care formele de vizualitate ale contemporaneității ne influențează să construim proiecții despre noi înșine, despre Celălalt, despre granițe și distanțe. Astfel, cele două expoziții, respectiv „How to live together”, proiectul curatorial al Kasiei Redzisz, ce investighează relațiile dintre artă, artiști și natură în contextul Europei de Est, și „Peisaj în oglindă convexă”, un proiect curatoriat de Mihnea Mircan, ce ridică întrebări asupra relației dintre figură și fundal în urma dezvoltării de noi perspective, tehnologii și tehnici de orientare – arată noi moduri de receptare a Celuilalt prin încercarea de a evita o serie de opoziții categorice precum natură/cultură, subiect/obiect, uman/non-uman, pentru a parcurge distanța către Celălalt printr-o înțelegere relațională asupra lumii.