„Fiecare întâlnire cu opera de artă este o întâlnire cu tine însuți.”
Hans Georg Gadamer

 

Asemenea citatului lui Gadamer, folosit ca motto, textul de față propune o călătorie generică în arealul intim al mediului interior, prin intermediul spectrului vizual al unor discursuri artistice.

Expoziția Chronic Desire – Sete cronică, eveniment central al deschiderii oficiale a programului „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023”,  oferă o invitație către reflecția asupra unei rețele ample de probleme stringente cu care natura, umanitatea și întreaga lume se confruntă în prezent. Acest discurs curatorial dezvoltă un întreg traseu, compus dintr-o diversitate generoasă de practici artistice, care scot la suprafață anumite fragilități și sensibilități ale lumii contemporane. Totodată, poate fi sesizată o nuanță mistică, pe care anumite lucrări din această ecuație expozițională o conturează în paralel cu o raportare și un angajament sociopolitic. Pe parcursul acestui traseu, se dezvoltă un anumit tip de călătorie spre un mod de conștientizare a locului pe care îl ocupă omul în societate, luând în calcul implicațiile spirituale, culturale, sociale și politice ale artei.

În opinia mea, un mesaj puternic racordat la mesajul generic al expoziției Chronic Desire – Sete Cronică poate fi regăsit pe frontispiciul Templului lui Apollo din Delphi: „Cunoaște-te pe tine însuți”. Reprezentând o atitudine fundamentală de înțelegere a vieții, acest tip de conținut introspectiv poate fi un generator semnificativ pentru aprofundarea și conștientizarea anumitor particularități ale existenței umane actuale, cu scopul de a ne gestiona resursele într-un mod inteligent și mult mai eficient. În cadrul acestei expoziții, putem identifica variante vizuale ingenioase de a sublinia diferite aspecte din cotidianul social, transpuse prin intermediul unor lucrări de artă de tip instalație site specific, instalație-obiect, instalație de sunet, desen, pictură, sculptură, video, performance – un adevărat conglomerat de medii de expresie plastică și conceptuală. Printre diverse discursuri artistice orientate spre zone cu caracter sociopolitic clar, se regăsesc partituri ale unei direcții cu accente profund poetice. În acest tip de structură apar elemente de  forma unor coordonate vizuale care transpun privitorul într-un univers subtil. Astfel, sunt lucrări în care pot fi observate anumite linii modulare ce compun diverse contururi și spații în simboluri desenate, care dezvoltă un traseu aproape mistic al reprezentării vizuale.

Un alt aspect al acestor tipuri de secvențe vizuale este orientarea atenției privitorului către traiectoria conceptuală a obiectului de la formă la conținut și viceversa. În acest parcurs  vizual, se regăsește materialul video al lui Joan Jonas, Street Scene with Chalk, o artistă din SUA care construiește această lucrare printr-o intercalare temporală a unor serii de desene, suprapunând mai multe secvențe decupate din diferite momente. Afinitatea lui Joan pentru experiment în practica sa o conduce într-o direcție în care desenul devine loc de joacă utilizat în abordarea sensibilă  a  lumii înconjurătoare.

Printr-o lucrare care aparține unui registru puțin diferit, Embodiment, No.23, artistul vizual Adriana Lucaciu consolidează extrem de delicat ideea că materialul uman reprezintă un domeniu cu adevărat complex, fragil, cu o multitudine de substraturi încă neînțelese pe de-a-ntregul. Armonia sensibilității liniei, rigoarea  tușei și structuralizarea întregii compoziții devin parte din scenariul imponderabil al suprafeței de textil utilizate în construcția generală a unei experiențe de o profunzime aparte pe care lucrarea o înmagazinează. În continuare, pe o frecvență de tip spiritual apropiată, Ana Adam, cu lucrarea intitulată Moartea lui Dingo, accentuează implicațiile sferei personale în conturarea unui univers poetic.

Ansamblul de proiecte enunțate mai sus poate fi completat cu discursul Alexei Szekeres, regăsit în lucrarea when the giants left, în care artista sugerează fragilitatea memoriei prin motivul monumentelor, ruinelor și al traumelor colective.

Atât intervențiile artistice amintite, cât și discursul general al expoziției Chronic Desire – Sete Cronică, propun, printre altele, impulsionarea percepției creative prin fragmente poetice vizuale presărate cu fină atenție curatorială în toate cele patru locații din Timișoara. Din punctul meu de vedere, miza generală a acestui proiect expozițional constă în cimentarea simțului și a conștiinței valorice la nivel individual, dar și colectiv, cu scopul de a trezi o anumită preocupare pentru aspectele esențiale cu care ne confruntăm în prezent.