Omul este ceea ce mănâncă! Despre motivul grâului și al pâinii în expoziția Chronic Desire – Sete Cronică

De la valoarea ei simbolică, la tematizarea relației cu propriul corp sau semnificația în construcțiile de gen, reprezentarea hranei în arta contemporană documentează apartenența culturală, relațiile interumane, ierarhiile și consumul. Georg Simmel afirmă în Sociologia prânzului (Soziologie der Mahlzeit, 1957) că „dintre toate lucrurile comune omului, cel mai comun este faptul că trebuie să mănânce și să bea” (traducere proprie din germană). Toți oamenii sunt egali în nevoia de a mânca și de a bea. În același timp prin obiceiurile alimentare, prin accesul disproporționat la anumite resurse sunt conturate ierarhii și nedreptăți soci(et)ale. Tema mesei și a mâncării poate fi urmărită prin complexitatea și simplitatea sa – de la necesitate fiziologică, la un act de înscenare stilizat, la pretext pentru critică socială. 

Grâul, ca simbol al fertilității, generozității și renașterii datează de la începutul civilizației occidentale, când cultivarea grâului și a altor cereale a facilitat dezvoltarea orașelor și a societăților complexe. În Egiptul Antic, Osiris, zeul vegetației și al renașterii, i-a învățat pe oameni să cultive grâu și să producă  făină și pâine. Grecii vedeau pâinea ca pe un „produs al civilizației”, alături de uleiul de măsline și de vin. În Roma Antică, Ceres, zeița agriculturii, a fertilității și a maternității este simbolizată prin spicul de grâu. Ea avea puterea de a fertiliza și înmulți semințele de plante și animalele și riturile ei protejau toate activitățile agricole. În aceste contexte, puterea creatoare a grâului este asociată cu fertilitatea femeii. Nu întâmplător, grâul și pâinea devin simboluri ale vieții și ale generozității. În lucrarea Recolta perpetuă (Anca Benera și Arnold Estefan), spicuri de grâu sunt împletite în forma unor rachete de diferite tipuri, lansate din pereții spațiului expozițional. Prin suprapunerea spicului de grâu, simbol al vieții și al fertilității, cu puterea distructivă și amenințătoare a rachetelor, lucrarea comentează asupra absurdității războiului și limitării resurselor alimentare ca armă în conflictele militare. 

Lucrarea Pungi de făină de Mona Vătămanu și Florin Tudor pornește de la aceeași nevoie de bază, a hranei reprezentată aici, nu întâmplător, prin făină. Pungile de făină sunt suprascrise cu fragmente de text din Declarația Universală a Drepturilor Omului, traduse în diferite limbi. Dacă vorbim despre mâncare, vorbim despre existența umană. Hrana este una din necesitățile primordiale ale omenirii, iar dreptul la viață este cel mai important drept al omului și include obligația statelor de a lua măsuri pentru a proteja viața și de a înlătura amenințările la adresa acesteia, precum  malnutriția. Prin utilizarea fragmentelor de text, lucrarea atrage atenția asupra valorii abstracte a acestui text, care rămâne la nivel de declarație și își dezvăluie caracterul utopic. Mai mult, datele de expirare de pe pungile de făină par să ne amintească de caracterul precar și instabil al acestui drept fundamental. Declarația Universală a Drepturilor Omului nu garantează accesul la hrană. Foametea rămâne o problemă la nivel mondial, iar noile relații de producție și ale pieței libere nu au creat o societate echitabilă.

Palianytsia înseamnă pâine. Cuvântul a devenit un semn de distincție la începutul Conflictului Rusia-Ucraina, ocupanții ruși nefiind capabili să-l pronunțe corect. Palianytsia, pâinea, este un important simbol în tradiția iudeo-creștină și în același timp un simbol pentru ospitalitate și caritate. În contextul Euharistei, pâinea este trupul lui Hristos, salvarea prin sacrificiu. Potrivit cutumei populare ucrainene, nu ar trebui să mănânci o bucată de palianytsia după o altă persoană. Acest lucru i-ar putea îndepărta fericirea și puterea.

Zhanna Kadyrova, alături de Denis Ruban sculptează pietre adunate din râul cel mai apropiat de casa lor din Vestul Ucrainei, unde s-au adăpostit din cauza situației militare din Kiev. Această serie de sculpturi, a căror formă amintește de cea a pâinii feliate, devin un simbol pentru rezistența ucraineană, pentru viață și generozitate. Sumele adunate din vânzarea lucrărilor sunt donate organizațiilor de voluntariat și forțelor de apărare teritorială din Kiev. 

Alimentația este un factor esențial în împlinirea și bunăstarea fizică și mentală. Mai mult, mâncarea ar trebui să funcționeze ca sursă de confort și vindecare sufletească. „Pâinea noastră cea de toate zilele” se referă atât la hrana propriu-zisă, cât și la hrana spirituală. Palianytsia reprezintă viață, generozitate, speranță. Nu întâmplător, materialitatea lucrărilor – piatra – transformă pâinea într-o materie neperisabilă, indestructibilă. Pentru Kadyrova, palianytsia sunt o sursă de optimism și speranță: „În primele două săptămâni ale războiului mi s-a părut că arta este un vis, că toți cei douăzeci de ani de viață profesională erau doar ceva ce văzusem în somn, că arta era absolut neputincioasă în fața nemiloasei mașinării militare care distrugea orașe pașnice și vieți omenești. Acum nu mai cred asta: simt că fiecare gest artistic ne face vizibili și ne face vocile auzite!”