Sunt Ioana Ciolea, artistă vizuală născută în Alba Iulia și stabilită în Reșița. Am absolvit UNArte București, specializarea Foto-Video, și de aproape 20 de ani lucrez cu film analog. În practica mea artistică, combin fotografia cu lucrul cu arhive – personale sau colective – și cu tehnici artizanale, precum vitraliul. Din 2018, colaborez cu Muzeul Cineastului Amator, iar în prezent lucrez în cadrul Fundației Comunitare Banatul Montan. Munca mea se leagă de memorie, de fragilitate, de feluri în care păstrăm, reparăm și resemnificăm ceea ce e trecut cu vederea.
Pentru mine, violența împotriva femeilor nu e o temă abstractă – am trecut prin forme directe de abuz, fizic și emoțional și încă port în mine urmele lor. Mult timp am tăcut, pentru că de fiecare dată când am vorbit – despre ce mi s-a întâmplat sau despre lucruri care nu mi se par ok – am fost imediat apostrofată: „comentez”, „vreau scandal”, „sunt nebună”. Reacțiile astea dor, dar mai ales obosesc. Am refuzat mereu să mă supun unor reguli invizibile, dar sunt penalizată constant pentru asta.
Ca artistă, m-am lovit de alte tipuri de violență – mai tăcute, dar tot agresive. Mansplaining la fiecare pas, munca trecută cu vederea, validare oferită mult mai ușor bărbaților din jurul meu. În sticlă, în fotografie, în orice context, pare că trebuie să demonstrez mereu ceva în plus, doar pentru că sunt femeie.
Nu mai vreau să mă justific pentru că spun lucrurilor pe nume. Vreau ca astfel de experiențe să fie recunoscute și să ne întrebăm cu toții de ce femeile care refuză să se conformeze sunt imediat văzute ca o problemă.
Această fotografie alb-negru este realizată pe film, developată și scanată de mine. Am ales-o pentru că mi-am făcut un obicei din a mă semna, ca un trademark, cu acest gest de a face cu mâna, pe care îl tot repet.
