Individualitatea se poate manifesta doar în interiorul unei comunități – nu pot fi „eu” înainte ca un altul să îmi adreseze un „tu”. Astfel, trasăm împreună constelația diferențelor și asemănărilor noastre. Relațiile interumane preexistă întâlnirii mele particulare cu un celălalt, în consecință relaționăm în baza unor norme. Subiectivitatea și sensul libertății fiecărui individ sunt modelate și condiționate de culturi, religii, interese politice și economice specifice. Având o înțelegere izolată asupra lumii, adesea dezvoltăm relații sprijinite pe proiecții despre celălalt raportate la propria noastră lume, ca și cum celălalt – o persoană, un spațiu, natura – ar fi un dublu al nostru. Există o distanță afectivă între mine și celălalt pe care nu o pot străbate fără conștiința diferenței dintre noi și fără respect pentru aceasta. Așa cum argumentează Luce Irigaray în cartea sa Împărtășirea lumii – celălalt ne obligă să ne asumăm negativul. Dacă puterea nu acționează din exterior, ci se construiește pe sine prin organizarea relațiilor dintre indivizi, ea creează atât o serie de diferențe și dezechilibre specifice în interiorul relațiilor, dar și o uniformizare a acestor relații în ansamblul lor.
Ca mijloc de comunicare, arta poate trezi în individ o conștiință a celuilalt și, implicit, a sferei sociale, deschizând posibilitatea coexistenței în diferență. Arta, în calitate de celălalt, ne indică necesitatea luării unei distanțe considerabile față de ce știm despre lume, iar această distanță o parcurgem pe drumul către comunitate.
