11 October 2021 de Cătălin Alb
În ultimele decenii se poate observa cum artiștii intervin din ce în ce mai mult în spațiul public. Pe măsură ce utilizează arta pentru diverse forme de protest, satiră sau critică prin care să-și arate nemulțumirile față de națiune, societate sau comunitate, a crescut și interesul lor pentru spațiul public.
Lucrările de artă în spațiul public pot fi manifestările și formele de expresie creativă care recurg la spațiul comun. Pot fi temporare sau permanente, realizate cu sau fără permisiune și adesea intervențiile artistice sunt anonime, independente și marchează anumite momente sau situații, personalizând locuri și fragmente spațiale.
De cele mai multe ori, spațiul public este considerat ca fiind un spațiu de întâlnire dintre populație și simboluri ale comunității sau naționale. Este un spațiu comunitar, de socializare și relaxare, dar poate fi privit și ca un mediu dedicat tranzitului, de la locuință la muncă și invers. Spațiul public este adesea privit ca fiind pus în grija administrației locale deoarece, în timp, a existat această tendință de acaparare și de confiscare a spațiului public prin monumente politice sau ale eroilor naționali. Astfel, arta și spațiul public au devenit două componente sociale care s-au contopit.
Unul dintre reperele demne de menționat în orice discuție despre artă și spațiu public este sculptura studenților chinezi ridicată între 30 mai și 4 iunie 1989 în timpul protestelor pentru democrație din piața Tiananmen din Beijing, China. A fost numită Zeița Democrației, fiind construită la înălțimea de 10 metri prin efortul colectiv al studenților de la Academia Centrală de Arte Plastice. Sculptura din polistiren, ipsos și lipici a devenit figura emblematică care a condus protestele care luaseră amploare de câteva săptămâni în capitala statului socialist. Inițial, lucrarea a fost realizată cu figura unui bărbat care ține în brațe un fragment de pilon, mai apoi a fost modificată pentru a sugera o siluetă feminină care ridică cu ambele mâini o făclie spre cer, inspirată, bineînțeles, de Statuia Libertății din New York.
Sculptura de mari dimensiuni a fost gândită din bucăți mai mici pentru a fi transportată cu ușurință de la Academie spre piața Tiananmen. A fost deplasată prin trei cărucioare metalice, iar în seara de 29 mai sculptura a ajuns în mijlocul protestelor. În noaptea respectivă, peste 15 tineri artiști au lucrat la montarea, lipirea și finalizarea sculpturii, astfel încât în zorii zilei de 30 mai sculptura domina mulțimea de protestatari, majoritatea studenți, care strigau într-un glas lozinci anticomuniste. Aceștia priveau mândrii către sculptură, noul chip al democrației la care sperau cu toții, fiind amplasată față în față cu tabloul lui Mao Zedong de la intrarea din Orașul Interzis. A fost o scenă impresionantă care a atras atenția în presa internațională, iar momentul nici că se putea mai oportun, deoarece multe publicații străine au venit în China pentru a documenta vizita liderului sovietic Mihail Gorbaciov.
Statuia simboliza disprețul și ura oamenilor față de comunism și liderul națiunii, însă la scurt timp, întregul act a fost condamnat de către Partidul Comunist Chinez. Protestele studenților s-au încheiat cu un rezultat tragic, pe 4 iunie 1989 armata a intervenit pentru a demola statuia și orice simbol care să trimită la democrație, iar odată cu Zeița Democrației sute de tineri și-au pierdut viața protestând pentru democrație și dreptul la libertate de gândire și expresie. Statuia construită de cei 15 studenți a devenit un simbol pentru represiunea comunistă, replici ale acesteia au fost ridicate în mari orașe ale lumii pentru a păstra vie memoria evenimentelor. Lucrarea este exemplul cel mai admirabil de preluare a spațiului de către populație și de ridicare a unui monument care să reprezinte cu adevărat dorințele și aspirațiile comunității, sculptura de polistiren și ipsos fiind folosită ca un simbol al protestatarilor și al democrației. Studenții s-au folosit de artă pentru a oferi o față recognoscibilă revoltelor, iar statuia a fost gândită în așa fel încât în momentul în care a fost demolată, toată lumea a văzut represiunea statului comunist și felul în care au fost asupriți studenții.
Nenumărate exemple de acest fel pot fi enunțate, multe dintre ele sunt legate de evenimentele anului 1989, când o bună parte din statele comuniste au făcut o aparentă tranziție la democrație. Merită amintite și evenimente mai recente, protestele din Belarus, Polonia prin care populația s-a folosit de artă pentru a interveni în spațiul public și pentru a-și manifesta nemulțumirea sau speranța către o altfel de societate, în S.U.A și Anglia au înlocuit o serie de statui cu simboluri relevante valorilor colective actuale. Impresionant este faptul că, în vremuri de răscruce, arta a devenit o unealtă care să ducă mai departe mesaje civice, proteste și idealuri ale unei lumi diferite, incluzive și corecte și nu puțini sunt artiștii care militează pentru genul acesta de intervenții în spațiul public.