De-a lungul timpului, în arealul istoriei artei, problematica imaginii a reprezentat și reprezintă în continuare un subiect amplu, divers și extrem de actual. Conceptul de imagine a fost abordată de diverși analiști și teoreticieni care au dezbătut acest aspect sub diferite forme și nuanțe, în sintagme precum: imagine vizuală, imagine conceptuală, „imagine-simptom” sau „imagine-destin” și „imagine-forță” (Carl Einstein), imagine obiectuală, imagine dialectică (Walter Benjamin), imagine contemplativă (Immanuel Kant) și așa mai departe. Aici intră în discuție mecanismele de abordare și receptare ale imaginii în raport cu evoluția ei pe traseul istoric al artei. Conform lui Georges Didi-Huberman, personalități precum Walter Benjamin, Aby Warburg și Marc Bloch au îmbrățișat ideea „noncunoașterii” din problematica diversă a cercetării lor, cu dorința de a impulsiona deschiderea unei cunoașteri noi și a unei forme noi de cunoaștere. „Non-cunoașterea”, în comparație cu necunoașterea, se referă deci la un altfel de cunoaștere, pe când cea de-a doua trimite la lipsa completă a cunoașterii. În acest cadru, trebuie menționat aportul semnificativ al lui Carl Einstein, respectiv regândirea noțiunii de istorie a artei. În felul acesta, istoria artei ca disciplină poate fi poziționată într-un mod diferit, în care nu se insistă pe clasificări și structurări de perioade și curente, ci pe o modalitate de a gândi istoria ca „o continuă luptă”, conectând și actualizând diferite acțiuni și fenomene din trecut prin vizorul lumii contemporane.
Cu acest set minimal de instrumente putem recurge la o aprofundare satisfăcătoare a imaginii și a modului în care ea funcționează la nivel de percepție, punând în discuție anumite lucrări de artă regăsite în expoziția Chronic Desire – Sete cronică. Pentru a sintetiza descrierea unor tipuri de imagine menționate mai sus se apelează la analiza conceptului de gândire vizuală și la faptul că a „vedea nu înseamnă a percepe”, acest aspect referindu-se, în concepția lui Carl Einstein, la necesitatea lărgirii percepției noastre. Conform imaginii-dialectice a lui W. Benjamin, termenul de transvizual care are de-a face cu o scanare amănunțită a celor receptate printr-un sistem de elemente interconectate, operează sub forma unei articulări dialectice între vedere și viziune, vedere și memorie, vedere și noțiune, vedere și sentiment,. Atât în cazul demersului artistic ai lui Tarek Atoui, cât și în cel al Saskiei Holmkvist, putem sesiza o apartenență la acest mod de a construi imaginea. Metoda de lucru a Saskiei regăsită în lucrarea Back Translati(on)(ng) (KLub), care constă într-o acțiune performativă sub forma unui material video, implică ideea neașteptatului și a straniului. Ideea de straniu are de-a face cu acel ceva ce pare cunoscut, dar în același timp rămâne sub o umbră misterioasă. La această ecuație se pot adăuga alte trei elemente, respectiv: dorința, privirea și limbajul. În teoria lui Jacques Lacan, mecanismul inconștientului este racordat la o variantă sistematică, structurată, în care dorința, privirea și limbajul sunt implicații ale inconștientului. În concepția lui Lacan, într-o nuanță paradoxală, dorința este mai degrabă o dorință a unei absențe, decât dorința unei prezențe.
Instalația ca mediu de lucru și performativitatea ca mod de expresie reprezintă instrumentarul practicii lui Tarek Atoui care, în demersul său, propune diferite scenografii prin intermediul unor aparate și instrumente de sunet proiectate de el. Ritmul, arhitectura, sunetele tradiționale și zgomotele experimentale fac parte din paleta de lucru cu care Tarek operează. Prezența actului său emite o imagine complexă ce pune în discuție spațiul, corpul, simțul și percepția.
Dacă în perimetrul artei am considera imaginea ca fiind un conglomerat întreg de aspecte precum: spațiu, formă, timp, distanță, manifestare artistică, mișcare, intersecție, etc., atunci a interacționa cu imaginea ce ar însemna, de fapt? Ar însemna a privi și a încerca să simți „ceea ce privirea deschide în gândire”. Așadar, toate aceste elemente și considerente pot deveni un joc al minții și o manifestare a spiritului pentru cel ce le observă și le cântărește.