Casele de cultură sunt poate singurele instituții din zona rurală din România care poartă încă această încărcătură semantică în zone altfel complet rupte de acest domeniu al culturii, şi așa fragil dar totuși nu inexistent în (unele dintre zonele urbane din) România.

Leonor Antunes este o artistă născută în 1972 în Lisabona, care în prezent trăiește și  lucrează în Berlin. Antunes creează preponderent instalații sculpturale site-specific puternic influențate de stilul modernist, cu referințe la forme geometrice structuri și modele specifice,  create de arhitecții și designerii secolului XX.

Acțiunile umane contribuie constant la locuibilitatea habitatelor fragile. În acest context se ivește o oportunitate să interogăm și să perturbăm individualismul, raționalitatea acerbă și dorința de exploatare a oamenilor și spațiului.

Slavs and Tatars nu folosesc arta ca subiect, ci ca limbaj, un instrument prin care ei pun la dispoziție aceste cunoștințe care nu se încadrează în categoriile deja existente, arta fiind platforma aleasă de răspândire.

Natura și arta au găsit întotdeauna modalități de intersectare, cea dintâi oferind nelimitate surse de inspirație pentru cea din urmă. Odată cu trecerea timpului, abordarea artiștilor în ceea ce privește subiectul naturii s-a modificat în concordanță cu problemele prezentului, trecând de la o viziune romantică la una ce are în vedere conștientizarea pericolului iminent cu care omul și evoluția tehnologică amenință mediul înconjurător.

Lia Dostlieva și Andrii Dostliev sunt un duo artistic originar din Ucraina a căror practică artistică se concentrează atât pe trauma colectivă cât și pe cea individuală. Artiştii încearcă să înțeleagă individualitatea din punctul de vedere al memoriei personale.

De-a lungul timpului, în arealul istoriei artei, problematica imaginii a reprezentat și reprezintă în continuare un subiect amplu, divers și extrem de actual.

despre Revoluție, artă în spațiul public și Timișoara

Lucrarea Dovecote din cadrul expoziției Chronic Desire – Sete cronică este propunerea prin care SEPALE pune pe picioare, la propriu, o căsuță cu acoperiș în două ape, cu o înălțime de 5 metri, la 2,5 metri de sol, ce va fi amplasată la nr. 56, pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara.

Instalația Anei Kun și a lui Noemi Hügel prezintă un set de 21 de farfurii și de feluri de mâncare, bazate pe experiențele a 21 de oameni, intervievați în legătură cu relația lor cu mâncarea, atât cea pozitivă, cât și cea negativă, în sensul a ce le-ar tăia pofta – titlul instalației: (…) îmi taie pofta, face trimitere chiar la această întrebare din interviuri.

În unele zone ale societății, noțiunea de împreună, de comunitate este complet ignorată în favoarea conceptului me first (eu întâi), unde individualismul este glorificat și cu toții ne aflăm într-o cursă spre vârful care, odată atins, ne transformă în super-om. În această realitate lăcomia, diviziunea socială și nedreptatea sunt acceptate ca fiind parte din ordinea firească a lucrurilor.