Asociația Culturală Contrasens prezintă un proiect nou cu miză socială, intitulat On Her Side | De partea ei, curatoriat de Dana Sarmeș și Simona Constantin. Proiectul se constituie ca un demers interdisciplinar ce analizează subiecte problematice precum violența, agresivitatea și abuzul asupra femeilor, având mai multe componente: cercetare și producție artistică, eveniment expozițional, educație printr-un amplu program de mediere, documentare.

On Her Side vorbește despre intersecționalitatea violenței revelată în expunerea unor experiențe ale femeilor și nevoilor acestora, făcând referire și la un context subiectiv în care rasa, etnia, clasa, cultura și naționalitatea joacă un rol crucial în dinamica prin care autoritățile oferă servicii de suport femeilor care întâmpină dificultăți. Putem vorbi despre violență ca un instrument de exercitare a puterii, a constrângerii și a reprimării, într-un context social și politic actual influențat de dorința de putere, expansiune teritorială și monopol. Astfel, violența nu poate fi modelată de reguli, legi, conduite sociale sau idealuri umaniste – ea se insinuează parșiv și crud într-o lume marcată de traumă și dezumanizare. Violența poate fi nuanțată, luând diverse forme și ipostaze: fizică, verbală, socială, religioasă, politică, invizibilă și vizibilă – corpul fiind principalul barometru de raportare și cuantificare a materializărilor violenței.

Explorarea corpului uman și a materiei vine din dorința de cunoaștere și autocunoaștere a artistului în demersul său de explorare a lumii. Corpul este intermediarul dintre sinele nostru şi lume, este cel cu ajutorul căruia gândim societatea, fiind la rândul lui modelat şi definit de aceasta. De asemenea, se constituie ca fiind unul din cele mai percutante și puternice instrumente de exprimare în arta plastică, regăsindu-se ca punct-cheie în toate curentele artistice de-a lungul istoriei artei. În arta contemporană, este perceput ca fiind o entitate în care, prin diferite contexte, converg mai mulți factori precum: raționalismul, funcționalitatea naturală, tulburările psihice și dorințele culturale, modelate de către societate. Se poate afirma astfel că acesta este vizibil prin filtrul unor percepții culturale, afective, sociale și intelectuale. Corpul uman, ca material primar la care omul se raportează continuu în realitatea imediată, suferă mereu schimbări de percepție și funcție, devenind un instrument esențial în atitudinea acestuia față de propria existență.

Corpul care oglindește violența este suportul cercetării și dezvoltării proiectului On Her Side provoacă o discuție în jurul artei despre violență și despre statutul femeii în societate și istorie, devenind un proiect artistic interdisciplinar cu miză socială împotriva agresivității, violenței și a abuzului asupra fetelor și femeilor, în artă și în afara ei.

Artiștii care fac parte din proiectul expozițional sunt: Liliana Basarab, Irina Botea Bucan, Ciprian Chirilenu, Claudiu Cobilanschi, Suzana Dan, Jon Dean, Simona Homorodean, Pusha Petrov, Lea Rasovszky, Renee Renard, Ioana Stanca, Iulia Toma. Proiectul Asociației Culturale Contrasens cuprinde și o secțiune de grafică activistă, în cadrul căreia vor fi expuse în spațiul public peste 30 de afișe cu tema violenței asupra femeii.

On Her Side devine astfel un demers de problematizare și chestionare a unor aspecte importante din societatea contemporană, fiind o acțiune culturală ce are ca miză asocierea unor viziuni artistice distincte, cu scopul conștientizării relației fragile dintre vulnerabilitate și putere.