Arta ca praxis politic

Numărul 7 • 01 October 2022

despre On Her Side


de Ada Muntean

Proiectul se constituie ca un demers interdisciplinar ce analizează subiecte problematice precum violența, agresivitatea și abuzul asupra femeilor, având mai multe componente: cercetare și producție artistică, eveniment expozițional, educație printr-un amplu program de mediere, documentare.

Intervenția artistică a Anei Adam din expoziția ON HER SIDE, intitulată Văd cu sfârcurile/ I see with my nipples, se concentrează în jurul recuperării puterii și a eliberării de procesul de victimizare în fața căruia suntem tentați să stagnăm ca rezultat al unor evenimente traumatice care ne marchează existența.

De-a lungul istoriei europene, durerea în sine nu a fost un subiect de investigație filosofică, fiind privită doar în relație cu diverse metode de depășire a ei: fie prin cultivarea plăcerilor ori exersarea virtuților (în Antichitate), fie prin diverse practici ascetice (în Creștinism).

O discuție despre artă nu este, mai ales astăzi, numai despre conținut, despre ce este arta în sine, ci despre unde este ea expusă, cum se cumpără, și mai important cine este în spatele ei. Ca în viață, subreprezentarea femeilor în artă nu ar trebui să fie o surprinzătoare coincidență. Însă nimeni nu trebuie crezut pe cuvânt – cifrele se descurcă mult mai bine.

Arta Leei Rasovszky abordează subiecte legate de ființa umană, de sentimentele și trăirile ei, de delicatețea emoțiilor. Omul, sursă importantă pentru lucrările ei, se remarcă prin puterea de a trece peste momente intense, traumatice, prin intermediul unei forțe supraumane. 
Fragilitatea acestor emoții ascunde un paradox de putere. Lipsa sau dispariția unui ceva din sine, fie fizic, fie emoțional, este înlocuită cu o stranietate care întregește, care te ajută să mergi mai departe.

Fie că te afli pe scaunul din atelierul artistului, fie pe cel din biroul informaticianului,  din cabinetul medical al doctorului, de la catedra profesorului, politicianului din parlament sau pe orice alt scaun prezent în ecosistemul societății, există tendința generală de auto-presare, de supra-ambiționare personală, de auto-exploatare.

Adesea artiștii contemporani produc lucrări de artă cu impact pentru comunitățile din care provin sau cărora doresc să se adreseze. Cei care își dedică arta comunității se folosesc în multe cazuri de anumite trăsături, obiceiuri, povești sau tradiții specifice pentru a genera anumite dialoguri sau poduri între grupuri diferite, prin care pot sublinia probleme, dificultăți, traume, fie că sunt ele culturale, sociale, economice sau de natură morală.

Dacă termenul de ginocentrism pare necunoscut, este pentru că nu poate fi regăsit în dicționarele românești. S-a format din doi termeni grecești iar din 1897 a început să fie utilizat în versiunea engleză „gynocentrism”, o traducere din latină a expresiilor „femeie” și „înțepătură de albină”.

Ești frumoasă. Dar ești tristă, absentă, apăsată de griji, indiferentă, neascultătoare, dezordonată, pisăloagă, lipsită de reacție, impasibilă la părerile celorlalți, ciudată, încăpățânată, bârfitoare, neorganizată, ești un om rău, nu ești o mamă bună, ești neîngrijită, uitucă, nărăvașă, vrei buletin de București, arogantă, egoistă, prea grasă, dormi prea mult, muncești prea mult, ești nesimțită, ești o vacă, fă balet băi borfet, ești o împuțită, ești o îngălată, ești o ticăloasă, vaco, ești urâtă. (Suzana Dan)

Ioana Stanca esta una dintre artistele noii generații care sparg barierele ce separă tehnicile artistice. Ea și-a îndreptat privirea nu doar către un spațiu puțin explorat, subreprezentat în scena artei contemporane, dar și către o expresie artistică etichetată popular drept feminină. Și reușește imposibilul – să stăpânească deopotrivă meșteșugul și conceptul.

Există o discrepanță între față și suprafață. Conform unui studiu privind violența domestică, realizat de Agenția Națională Pentru Egalitatea de Șanse între Bărbați și Femei, în primul semestru al anului 2019, respondenții au declarat în proporție de 38,94% că suferă o formă de agresiune domestică zilnic, 20,57% săptămânal. Într-un alt studiu realizat de Centrul FILIA în 2018, 64,6% din cei chestionați erau de acord cu afirmația cum că ,,Femeia trebuie să își urmeze bărbatul”. De asemenea, se precizează că doar 20% ar apela la o formă de ajutor în soluționarea unor conflicte domestice.

Cum e să-ți construiești o carieră într-o industrie care e adesea asociată cu un anumit tip de autoritate pe care Occidentul o perpetuează prin răspândirea unor stereotipuri (atât în conținut, cât și în background)? Cred că răspunsurile la toate această întrebare ne-a fost oferit de regizoarele din ultimii ani care, prin profesionalism, tehnică și intuiție și-au construit o imagine puternică. Misiunea lor a devenit, deconstruirea acestor stereotipuri, o schimbare de perspectivă asupra felului în care analizăm filmele.