01 October 2022 de Ionela-Andreea Ghețe
De-a lungul istoriei europene, durerea în sine nu a fost un subiect de investigație filosofică, fiind privită doar în relație cu diverse metode de depășire a ei: fie prin cultivarea plăcerilor ori exersarea virtuților (în Antichitate), fie prin diverse practici ascetice (în Creștinism). Nu e de mirare deci că o carte precum Societatea paliativă – Durerea astăzi de Byung-Chul Han nu are drept sursă directă pentru tratarea subiectului său alta decât eseul din 1934 aparținându-i lui Ernst Jünger – Über den Schmerz (Despre durere). Ca și eseul lui Jünger, cartea lui Byung-Chul Han este implantată însă ferm în istoria filosofiei europene, sprijinindu-se pe ideile unei serii lungi și impresionante de filosofi, gânditori și autori printre care: Walter Benjamin (care dă și motto-ul cărții), Theodor Adorno, Martin Heidegger, Michel Foucault, Friedrich Nietzsche, Giorgio Agamben, Ivan Illich, Jean Starobinski, Paul Valéry, Alain Badieu, Franz Kafka, Stefan Zweig, Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Emmanuel Lévinas, Elias Canetti sau Francis Fukuyama, ca să-i enumerăm doar pe cei mai cunoscuți. Această enumerare poate oferi deja o primă impresie cu privire la sursele intelectuale și modul de abordare al autorului. Printre numele mari de autori interesați de probleme sociale, gânditori politici, filosofi ai istoriei, reprezentanți de seamă ai Școlii de la Frankfurt și autori clasici, se strecoară prezența, din mai multe puncte de vedere atipică a lui Martin Heidegger, fertilă în relație cu capitolul intitulat „Ontologia durerii”, care pornește aproape în exclusivitate de la opera acestui din urmă filosof.
Cartea are, de altfel, la nivelul organizării (pusă în relație cu aceste surse), o structură neobişnuită. O scurtă trecere în revistă a cuprinsului ar da seama de o investigație în manieră aproape analitică a subiectului tratat. Capitole precum „Poetica durerii”, „Dialectica durerii”, „Etica durerii”, ,,Constrângerea la fericire” sau ,,Durerea ca adevăr” descompun subiectul discutat în raport cu sursele menționate pe un traseu variat și plurivalent, care marchează borne mai apropiate sau mai îndepărtate de înțelegerea durerii drept fapt personal, subiect rațional ori instanță politică.
Volumul debutează, de altfel, cu o critică a societății actuale, caracterizată de Byung-Chul Han drept speriată de și intolerantă la durere. Termenul folosit de autor pentru această „frică generalizată de durere” este acela de algofobie. „Consecința acestei algofobii” mai spune autorul de origine sud-coreeană trăitor în Germania „este o anestezie permanentă. Sunt evitate toate situațiile dureroase (…) Algofobia se extinde în social. Se acordă tot mai puțin spațiu conflictelor și controverselor care ar putea provoca discuții dureroase. Algofobia cuprinde și politica. Constrângerea de a ne conforma și presiunea de a ajunge la un consens se intensifică. Politica se adaptează la această zonă paliativă și își pierde toată vitalitatea.” (pp.7-8). În opinia acestuia „Algofobia prezentului se bazează pe o schimbare de paradigmă. Trăim într-o societate a pozitivității, care încearcă să se debaraseze de orice formă de negativitate. (…) Sunt de evitat gândurile negative. Ele trebuie înlocuite fără întârziere cu unele pozitive. Psihologia pozitivă supune până și durerea unei logici a performanței. Ideologia neoliberală a rezilienței face din experiențele traumatice niște catalizatori pentru creșterea performanței.” (p. 8)
Dacă ideile de mai sus pot fi interesante și relevante drept critică culturală la adresa societății de consum, a stilului de viață al unora dintre câștigătorii jocului capitalist, cartea suferă însă și de o serie de limitări cu atât mai evidente odată cu citirea ei în raport cu contextul acestui ziar. Idei precum „Între timp, chiar și durerea provocată de iubire devine suspectă” (p.7), „Se uită faptul că durerea purifică. Are un efect cathartic.” (p.9) sau „Adevărata fericire e posibilă doar fracturată. Tocmai durerea este cea care protejează fericirea de materializare. Și îi conferă o durată. Durerea poartă fericirea. Fericirea dureroasă nu este un oximoron. Orice intensitate este dureroasă. Pasiunea îmbină durerea cu fericirea.”(p.19) citite în raport cu experiențele victimelor violenței de orice fel, cu persoane aflate în relații toxice și abuzive ori cu alte persoane vulnerabilizate de propria condiție fizică, psihologică ori materială sunt nu doar problematice, ci complet toxice. Ele sunt tocmai dintre cele care subminează autonomia și capacitatea de acțiune a victimelor, aruncă peste ochii acestora un văl al iluziei. Din nefericire, aceste idei sunt pe cât de nefaste, pe atât de răspândite în societățile actuale, indiferent de gradul lor de dezvoltare economică ori de nivelul de educație al profeților lor.
Ceea ce decurge deci de aici pentru mine, cu un grad mare de evidență, este cel puțin un lucru: întoarcerea la o manieră de filosofare generalistă, pornind chiar de la un subiect limitat precum durerea, poate pierde foarte ușor din vedere experiențele multiple și variate ale unor cititori ne-standardizați. Dacă nu uităm că orice lectură cere și conturează un subiect specific al acesteia, nu vom uita nici că bunele intenții ori poziționarea noastră specifică nu elimină posibilitatea unei lipse de prevedere, a unor unghiuri moarte, în care folosirea unor idei pe care nu le-am (de)limitat poate fi determinată pentru acte de violență concretă ori simbolică, asupra noastră ori asupra celorlalți.
Traducerea volumului „Societatea paliativă – Durerea astăzi” de Byung-Chul Han este programată să apară la Editura Contrasens, ca parte a colecției Novus, în decursul acestui an. Lansarea volumului va avea loc în cadrul Sit+Read Artbook Fair joi, 26 octombrie 2022 de la ora 16:30 la Muzeul Corneliu Miklosi din Timişoara, în prezența traducătoarei Mirela Iacob şi a coordonatorului colecției Alexandru Condrache.