11 October 2021 de Ioana Terheș
Ioana Terheș: Ai colaborat cu artista Suzanne Husky invitată în această ediție a Bienalei Art Encounters. Temele aflate în centrul practicii ei ridică probleme de exploatare a resurselor naturale, de utilizare a peisajului sau de utilizare a conceptului de globalizare. Aceste practici ți-au influențat într-o oarecare măsură stilul de lucru?
Miodrag Stoianov: Da, aceste practici au influențat cu siguranță proiectul. Am lucrat de la bun început împreună, încă dinainte să existe o idee legată de cum s-ar putea materializa proiectul, pentru că era necesar să înțelegem principiile și povestea din care ar trebui să se nască această intervenție. Suzanne este foarte meticuloasă când vine vorba de orice decizie legată de materialele alese, tratarea solului, alegerea plantelor și are o atenție deosebită la mediul natural ce ne înconjoară. Fiind vorba însă despre o instalație montată în spațiul public, lucrarea trebuie să fie robustă și să reziste tentativelor de vandalism, iar prin urmare am ajuns să construim o variantă hibridă care ține cont de materialele naturale, impact pozitiv la nivelul solului și care are un caracter neinvaziv dar care în același timp să aibă o durată mare de viață în teren.
IT: Cum crezi vor răspunde oamenii la instalație?
MS: Rămâne de văzut, instalația ca ansamblu va fi o tentativă de land-art pentru că situl este foarte mare, plat și cu vegetație joasă, iar o intervenție la scară mică nu ar fi avut impactul dorit. Terenul este flancat de blocuri de 4 etaje iar locuitorii zonei vor avea și o perspectivă aeriană asupra instalației care este compusă din 2 „benzi” de vegetație îmbogățită care leagă perechi de copaci aleși de pe sit, pavilionul fiind o „înnădire” situată la intersecția acestor „benzi”.
IT: Nu este o noutate ca un arhitect să colaboreze cu un artist, însă sunt curioasă ce a însemnat pentru tine această experiență.
MS: Ca arhitect am avut parte și de o formare mai tehnică, mai exactă, iar dacă am întâmpinat pe parcurs vreo dificultate a fost aceea că eram grăbit să concretizez variante și să mă gândesc la aspectele constructive, în timp ce Suzanne punea mereu întrebări referitoare la respectarea principiilor de la care am pornit.
IT: Vorbind despre această experiență, te rog să ne spui mai multe despre felul în care s-au desfășurat întâlnirile de lucru. A fost dificil?
MS: A fost binișor pentru că am înțeles după primele ședințe cam care vor fi responsabilitățile și cum le relaționăm. Forma de „benzi” a zonelor plantate a fost stabilită împreună iar selecția plantelor, precum și felul în care se dezvoltă zona respectivă a fost gândită de către Suzanne. Abordarea proiectului are desigur nuanțe diferite pentru cele 2 profesii, însă nu am întâmpinat probleme pe care le-aș caracteriza ca fiind tipice relației artist – arhitect. În cazul proiectelor micuțe, cu funcțiuni simple, cum este și acest pavilion, arhitectura se apropie mai mult de zona „artistică” sau de „experiență”.
IT: Preocupările lui Suzanne Husky ar putea să devină în viitor importante și pentru tine?
MS: Cu siguranță, ele sunt deja parte din stilul meu de viață. M-am bucurat să aflu de interesul ei pentru mediu pentru că și eu încerc să trăiesc și să promovez o viață în direcția aceasta, de la reciclarea corespunzătoare a deșeurilor la atenția pentru produsele consumate și în ce ambalaje vin ele, până la mijloacele de deplasare și susținerea economiei circulare. Mă deplasez exclusiv cu bicicleta, ba chiar încerc să fiu un biciclist bun și să promovez acest mijloc de transport. Responsabilitatea față de mediu este o temă recurentă în proiectele pe care le întreprind, mai ales că sunt situații în care o alegere responsabilă însemnă și o poveste dar și o șansă pentru un meșteșug tradițional pe cale de dispariție.