„Viitorul este al vostru (și al avatarurilor voastre)”
Una dintre primele idei legate de viitor îmi provine dintr-o amintire din copilărie, când președintele Bill Clinton a venit la București și a rostit cuvintele: „viitorul este al vostru”. Speranța că noi vom schimba viitorul ni s-a înfiripat multora dintre noi în perioada în care creșteam cu avânt.
În artă, viitorul va aparține, mai întâi de toate, fiecăruia dintre noi care mergem la expoziții, vernisaje sau luăm parte la performance-uri care implică tot mai des intervenția publicului. Arta va fi mai politică, mai socială și mai ancorată în cotidian. Va fi despre subiectele care ne leagă, ne macină, ne dezbină și ne forțează câteodată să ieșim în stradă să protestăm.
În același timp, arta viitorului pare că va trece dincolo de limitele ideii de „al nostru”. Se vorbește tot mai mult despre „metaverse”, un univers meta în care se întâlnesc cele două lumi: fizică și digitală, în care am trăit cu precădere în anii pandemici. De la apariția internetului, obiceiurile umane s-au schimbat treptat până la punctul în care nu pot mai fi distinse clar viețile reale de prezențele digitale ale fiecăruia. Acest lucru a schimbat lumea artei până la punctul în care nu doar că vedem în timp real procesul de creație, însă am ajuns să aflăm până și ce mănâncă artistul, prin Instagram sau TikTok. Muzeele și galeriile au început să vândă lucrările unor artiști precum Damien Hirst sau Beeple, sub formă de NFT-uri – cripto-artă vândută prin blockchain.
În privința creațiilor artistice, tot mai multe sunt descrise prin termeni precum „imersiv”, „multi-senzorial” sau „3D/4D/AR/VR”. Multidisciplinaritatea în contextul lumii artistice a devenit aproape o regulă și cu toate că instalațiile fizice își păstrează locul de cinste ca obiecte de fascinație și contemplare, arta viitorului va fi atât a noastră, dar și a tehnologiei care creează după algoritmi – a roboților care funcționează prin Inteligența Artificială și care au fost învățați să creeze artă conform standardelor estetice actuale. Din punct de vedere formal, aceste lucrări au toate elementele necesare pentru a putea fi considerate opere de artă.
Oricât de departe am încerca să privim în viitor, arta se va întoarce către noi și va fi o reflexie a identității și nevoilor noastre și a modului în care ne dorim să interacționăm cu lumea din jur. În esență, viitorul este al nostru… și al avatarurilor noastre.