„La început îți vei închide ochii înaintea imaginilor, apoi îți vei închide ochii înaintea amintirii imaginilor și apoi îți vei închide ochii înaintea realităților pe care le reprezintă imaginile.” Harun Farocki
Ceea ce Susan Sontag afirma acum aproape 5 decenii rămâne de actualitate. Lumea încă „stagnează cu încăpățânare în peștera lui Platon, mulțumindu-se în continuare doar cu imaginile adevărului”. Pentru că imaginile nu doar reprezintă lumea, ci creează lumea, modelându-ne subiectivitatea și implicit viețile, ce pare că își doresc artiștii contemporani de la arta viitorului este un dialog cu publicul, purtat în scopul dobândirii unei deschideri critice față de imagini. Un proiect documentar, colaborativ, angajat într-un astfel de demers este Labour in a Single Shot, inițiat în 2011 de către curatoarea, artista și scriitoarea Antje Ehmann, împreună cu partenerul său, regizorul de film documentar și scriitorul Harun Farocki.
Pe parcursul a trei ani, din martie 2011 până în aprilie 2014, Ehmann și Farocki au susținut o serie de ateliere de producție video în cincisprezece orașe: Bangalore, Berlin, Boston, Buenos Aires, Cairo, Geneva, Hangzhou, Hanoi, Johannesburg, Lisabona, Lodz, Mexico City, Moscova, Rio de Janeiro și Tel Aviv. Începând cu anul 2013, au curatoriat expoziții în cadrul cărora sunt prezentate lucrările video-documentare rezultate în urma atelierelor. Arhiva Labour in a Single Shot înscrie videoclipuri statice sau dinamice de 1 până la 2 minute, filmate în tehnica single shot – filme realizate dintr-o secvență continua, fără tăieturi de montaj. Participanții acordă atenție activităților de muncă adesea ascunse, desfășurate în spatele ușilor închise. Așadar, proiectul chestionează ce tipuri de muncă sunt invizibile în contextul capitalismului târziu, punând într-o lumină nouă caracteristicile acestor morfologii ale muncii și ale modurile în care structurează viețile indivizilor și economia fiecărui oraș. Potrivit celor doi curatori, „de multe ori munca nu este doar invizibilă, ci și de neimaginat. De aceea este vital să faci cercetări, să deschizi ochii și să te pui în mișcare. Ce este ascuns? Ce se întâmplă în centrul unui oraș, ce se întâmplă la periferie?”
Proiectul se bazează pe metoda de filmare a celor mai vechi filme proto-documentare, realizate dintr-o singură imagine continuă, precum filmul fraților Lumière Lucrători părăsind fabrica Lumière sau filmul Sosirea unui tren în La Ciotat, concepute la sfârșitul secolului al XIX-lea. Farocki și Ehmann susțin că „aceste filme timpurii realizate dintr-o singură imagine continua arată că fiecare detaliu al lumii în mișcare merită luat în considerare și capturat. Filmul constituit dintr-o singură filmare continuă, în contrast cu filmele documentare de astăzi, combină predeterminare și deschidere, concept și contingență.”
Imaginea, pentru Farocki, este un instrument de instruire. Politicul își găsește corp în imagine. Nu putem cuprinde suferința celuilalt decât prin imagini ale suferinței, așadar nu putem înțelege niciodată cu adevărat suferința celuilalt. Distincția dintre interacțiunea activă cu un obiect și consumarea acestuia ca imagine, pare a fi crucială pentru Harun Farocki. Roland Barthes, unul dintre autorii de referință pentru practica lui Farocki, oferă un exemplu revelator în acest sens – un tăietor de lemne are o relație directă cu lemnul, instituită prin acțiune. Cei care nu sunt tăietori de lemne vorbesc despre lemn, ca și cum ar fi câștigat cunoașterea lor „prin experiență”.. Copacul nu mai este sensul realității ca acțiune umană, ci este o simplă reprezentare. El susține, de asemenea, că limbajul revoluționar este neapărat non-mitic. Muncitorul, cel care „face” lumea, vorbește un limbaj non-mitic, activ și tranzitiv. Opresorul, căutând să păstreze lumea așa cum este, folosește un limbaj mitic. Întrucât mitul este un discurs depolitizat, discursul care rămâne politic este neapărat non-mitic. Tehnica single shot folosită în filmele din arhiva Labour in a Single Shot oferă posibilitatea înțelegerii politicului printr-un limbaj la fel de organic precum realitatea politică.
După decesul lui Harun Farocki, din 2014, Antje Ehmann a continuat să coordoneze și să sprijine participanții la ateliere împreună cu regizoarea de film documentar Eva Stotz și arhitectul Luis Feduchi. Un astfel de atelier a avut loc și la București în luna august la Universitatea Natională de Universitatea Națională de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale”, fiind organizat de Asociația Ephemair în colaborare cu The Harun Farocki GbR, Goethe-Institut Bucuresti, UNATC I. L. Caragiale, Deutsches Kulturzentrum Temeswar – Centrul Cultural German Timișoara, ArtEncounters, Asociația Culturala Contrasens și Rezidența BRD Scena9.
Labour in a Single Shot este un eveniment colateral Bienalei Art Encounters 2021. O selecție a filmelor realizate în cadrul acestui workshop vor putea fi vizionate într-o expoziție care va avea loc între 6 – 20 noiembrie în următoarele locații din Timișoara: Calpe Gallery, Centru multifunctional CJT Bastion, FITT, Optilux, Gara de Nord, La Două Bufnițe, Centrul de Proiecte Timișoara, Scârț, Casa Artelor. O expoziție ulterioară este planificată pentru 2022, la Rezidența BRD Scena9 din București.
