Lia Dostlieva și Andrii Dostliev sunt un duo artistic originar din Ucraina a căror practică artistică se concentrează atât pe trauma colectivă cât și pe cea individuală. Artiştii încearcă să înțeleagă individualitatea din punctul de vedere al memoriei personale. În contextul actual al războiului din Ucraina, lucrările prezentate de ei în expoziție sunt cu atât mai marcante și dificil de digerat. Din acest punct de vedere, putem privi lucrările drept o critică realizată în timp real asupra unor evenimente care afectează în acest moment viețile tuturor. Filtrul personal prin care istoria este scrisă de către cei doi artiști urmărește individualitatea poveștilor găsite într-un context politic toxic care se întinde pe mai multe generații.
În expoziția Chronic Desire – Sete cronică sunt prezentate două lucrări reprezentative ale artiștilor și o lucrare nouă produsă pentru acest eveniment: Lingând rănile de război, o acțiune performativă realizată şi documentată în perioada 2016-2021, Încă îmi pare rău când arunc mâncarea. Bunica obișnuia să-mi spună povești despre Holodomor din 2018 și Mergând spre apus, creată anul acesta.
Lingând rănile de război este o lucrare performativă care se întinde pe o durată de cinci ani. Lucrarea a luat naştere pornind de la o lampă de sare cumpărată din Bakhmut, orașul cu cea mai mare mină de sare din fosta Uniune Sovietică. După ce armata Ucrainei a reuşit să elibereze orașul de sub ocupația organizației teroriste separatiste “Republica Populară Donețk” în 2014, locuitorii orașului au început să folosească lămpile de sare drept simbol al eliberării. Procesul performativ a durat 240 de săptămâni, timp în care artiștii au lins lampa de sare sub forma unui tanc până la dizolvarea completă a sării de pe structura obiectului. Cadrul de lemn pe care îl vedem în expoziție este simbolul traumei suferite de întreaga populație, recontextualizat într-un act performativ care descrie o traumă intimă a autorilor actului. În urma documentării publice a acestui performance, putem încerca să înțelegem durerea artiștilor folosindu-ne de contextul istoric în care s-a desfășurat.
Pornind tot de la un sentiment de vinovăție, lucrarea Încă îmi pare rău când arunc mâncarea. Bunica obișnuia să-mi spună povești despre Holodomor prezintă neliniștea transmisă din generație în generație cu privire la risipa de hrană. Acesta constituia un act irealizabil în timpul foametei din 1932 — 1933 din Ucraina, cunoscută sub numele de Holodomor. Pentru a înțelege parcursul problemei încă actuale, această lucrare documentează traseul risipei dintr-o perspectivă personală a artiștilor, formând împreună cu peisajele unor locuri nedocumentate, un colaj fotografic al unor traume colective în locații până acum necartografiate. Legăturile dintre locurile cunoscute pe care le trasează protagoniştii și spațiile „găsite” creează o familiaritate incertă a privitorului, fiind observate prin prisma memoriei personale a artiștilor.
Mergând spre apus, lucrarea comisionată special pentru expoziția Chronic desire – Sete cronică, abordează problema migrației din punctul de vedere al stereotipurilor care le sunt atribuite migranților. De asemenea, pune accentul și pe dificultățile întâmpinate de aceştia, atât în cazul migrațiilor voluntare, cât și al celor forțate. În cadrul acestei lucrări, artiștii privesc migrația prin prisma unor asocieri între cuvinte și practici culinare pentru a descrie în mod negativ dorința de emigrare. Astfel, unul dintre cei mai prezenți termeni în fosta Uniune Sovietică la finalul anilor 1980, emigrația cârnaților, era folosit în mod derogatoriu pentru a eticheta emigranții care nu aveau o altă motivație pentru plecare, decât aceea de a căuta o viață materială mai bună.
Documentarea ca practică artistică urmărește criteriile personale aplicate unor evenimente clar conturate din istorie, abordând traseul unor traume și emoții definite de acestea. În funcție de ele putem recurge la construirea unor păreri proprii legate de un trecut imediat, distilând adevăruri istorice în abordarea acestor subiecte de către oamenii implicați, fie și doar drept observatori și comentatori.