Asociația Culturală și Ecologică SEPALE este o organizație nonprofit dedicată naturii și animalelor. Cei doi activiști din spatele acestei inițiative sunt Silvia Moldovan, artistă și îngrijitoare de păsări, și Alin Spiridon, programator și om pasionat de reparații. Sanctuarul SEPALE este obiectivul principal al acestei asociații și metoda prin care Silvia și Alin își imaginează crearea unui spațiu sigur, primitor și de reabilitare, atât de necesar păsărilor nerăpitoare din Timișoara și din împrejurimile ei.
Silvia s-a născut în Sânnicolau Mare și tot acolo și-a petrecut majoritatea vacanțelor de vară. Fiind obișnuită să trăiască pe lângă animale și să le îngrijească, crearea Sanctuarului și mutarea ei acolo (până de curând aproape de Calea Urseni, Timișoara) nu au fost surprinzătoare. Traiul printre animale nu era doar obișnuit pe vremea străbunilor noștri, ci de-a dreptul necesar pentru hrană și supraviețuire. Faptul că Silvia a reînvățat să coexiste cu specia animală dovedește că înstrăinarea individului de natură este o problemă reversibilă, iar relația noastră cu această specie, care a devenit, de-a lungul timpului una de dominație, poate fi îmbunătățită.
Lucrarea Dovecote din cadrul expoziției Chronic Desire – Sete cronică este propunerea prin care SEPALE pune pe picioare, la propriu, o căsuță cu acoperiș în două ape, cu o înălțime de 5 metri, la 2,5 metri de sol, ce va fi amplasată la nr. 56, pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Scopul porumbarului contraceptiv, așa cum îl numește Silvia, este de a oferi adăpost porumbeilor și acces voluntarilor pentru a putea înlocui ouăle reale cu unele false. Cele reale vor fi date corvidelor din Sanctuar sau vor fi lăsate pe lângă copaci, pentru coțofene și stăncuțe. Această metodă s-a dovedit a fi eficientă în managementul civilizat al populațiilor de porumbei din marile orașe din Franța și Germania.
În interiorul căsuței sunt amplasate rafturi cu 80 de cuiburi, vitralii de-o parte și de alta, iar în partea superioară, sub coama acoperișului, intră lumină caldă și difuză perfectă pentru porumbeii cuibăritori. Practic, SEPALE aduce această inițiativă în cadrul expoziției ca formă de experiment social cu potențial de a fi ulterior integrat în planurile urbanistice. Construirea de porumbare demonstrează că ne simțim răspunzători de acțiunile umane, acțiuni prin care, fără să conștientizăm, am domesticit porumbeii în avantajul nostru numai ca să-i abandonăm ulterior. Silvia explică cum porumbelul domestic, Columba livia domestica în latină, a fost introdus în orașe și exploatat pentru hrană, agrement sau curierat. Acum, în ideea că undeva trebuie să se termine lanțul păcatelor pe care le purtăm cu noi şi consecințele lor nefaste, soluția porumbarului poate fi unul dintre acele lucruri care ar contribui la formarea unei structuri civilizate și responsabile sau cel puțin la conştientizarea acestora şi la progresul către o paradigmă ecologică a coexistenței.