17 February 2023 de Xenia Tinca
Natura și arta au găsit întotdeauna modalități de intersectare, cea dintâi oferind nelimitate surse de inspirație pentru cea din urmă. Odată cu trecerea timpului, abordarea artiștilor în ceea ce privește subiectul naturii s-a modificat în concordanță cu problemele prezentului, trecând de la o viziune romantică la una ce are în vedere conștientizarea pericolului iminent cu care omul și evoluția tehnologică amenință mediul înconjurător. Dat fiind acest aspect, deteriorarea treptată a naturii a ajuns să schimbe fundamental și profund relația dintre artist și natură, trecând de la practici artistice precum sunt land art sau environmental art, abordări ce fac referire la mediul înconjurător sau la condițiile externe, la artă ecologică, un gen de artă și o practică artistică care încearcă să păstreze, să remedieze și să revitalizeze formele de viață, resursele și ecologia Pământului.
Arta ecologică se concentrează pe o metodologie de lucru ecologică, cu accent pe problemele de mediu, și este o abordare care în ultimii ani a devenit un subiect de interes major pentru artiști precum sunt Rosa Whiteley sau Agnieszka Polska. Cercetătoare și designer în arhitectură, Rosa Whiteley se plasează prin abordarea sa artistică între ecologie, arhitectură și geopolitică, analizând modul în care lumea este construită prin fluxuri toxice și cum acestea ajung să ne organizeze. Agnieszka Polska, pe de altă parte, este artistă vizuală și regizoare de film, ce foloseşte media generată de calculator pentru a reflecta asupra indivizilor și a responsabilității lor sociale în contextul mediilor conduse de fluxul de informații. Deși diferite ca mediu de abordare, ambele artiste aleg să prezinte, în cadrul expoziției Chronic Desire | Sete Cronică, lucrări de artă complexe, ce au ca punct de referință comun problema actuală în ce privește mediul natural și felul în care putem să ne restructurăm în vederea îmbunătățirii relației noastre cu acesta.
Scurtmetrajul Cartea florilor, aparținând artistei Agnieszka Polska, expus la Comenduirea Garnizoanei, combină animația bazată pe inteligența artificială cu post-producția de film pe peliculă de 16 mm. Acesta prezintă o istorie alternativă la ecologia umanocentrică, unde speciile florale și oamenii coexistă în perfectă simbioză și se dorește a fi o meditație asupra felului în care am putea clădi în prezent un echilibru ecologic pe ororile trecutului. Folosind elemente de science-fiction, lucrarea reflectează asupra noțiunii de mediu natural, ca fiind construcție organică și socială. Datorită formatului, scurt-metrajul poate fi văzut și drept un comentariu asupra proceselor de re-citire și re-proiectare a istoriei.
În instalația Cimentul de mâine se hrănește din noi, expusă la Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi”, Rosa Whitley explorează trecutul și viitorul moștenirii deșeurilor din Europa, uitându-se în mod special cu această ocazie la industria cimentului și la producerea cimentului ecologic în Europa de Est. Artista încearcă să înțeleagă noile lumi pe care le creăm atunci când ardem deșeurile pentru combustibil, concentrându-se pe colaborarea permanentă dintre fabricile de ciment și industriile deșeurilor. Combinând o suită diversă de medii precum film și obiecte de proveniență organică sau anorganică, artista facilitează conversațiile în ceea ce privește impactul negativ pe care îl are industria cimentului asupra mediului și a felului în care putem dobândi rezistență la fluxurile toxice. Astfel, instalația ne prezintă alternative la utilizarea cimentului, alternative care utilizează plantele și fibrele cultivate în locuri toxice, pentru a remedia apa și solul și pentru a stoca toxicitatea din mediul construit.
Cele două viziuni, deși diferite ca mod de abordare, transmit un mesaj ce poate fi adaptat la actualele probleme ale mediului. Privind spre trecut și îndreptându-ne spre prezent, în contextul dat de lucrările prezentate, putem avea o viziune optimistă în ceea ce privește posibilitatea apariției unei noi forme de a exista în armonie cu natura și reînnodarea conexiunii cu aceasta. La final, mesajul pe care putem să îl reținem cu toții ar putea fi formulat astfel: Dacă artistul reușește să transforme prin arta sa un aspect negativ în ceva pozitiv, societatea poate și ea face pași spre îmbunătățirea relației sale cu mediul.