Stiri

Atelier cu Iulia Toma & Claudiu Cobilanschi: ”vremea de pace” (22-23-24 iunie)

Asociația Culturală Contrasens, împreună cu artiștii vizuali Iulia Toma și Claudiu Cobilanschi vă invită la un atelier de creație pentru elevi, studenți, artiști și nu numai.

22-23-24 iunie, la Centrul de Proiecte Timișoara (str. Vasile Alecsandri, nr 1, Timișoara)
atelierul se va desfășura pe o durată de aproximativ 4 ore, începând cu ora 10:00, în fiecare dintre cele 3 zile

Avem 10 locuri disponibile, iar participarea este gratuită.
Înscrie-te aici: https://forms.gle/5ueonwTCw9Jk68oT6
––> Termenul limită pentru înscrieri: 17 iunie 2022

Atelierul este parte din programul de cercetare ON HER SIDE | DE PARTEA EI – un proiect artistic multidisciplinar cu miză socială despre și împotriva agresivității, violenței și abuzului asupra fetelor și femeilor. Lucrările care vor rezulta de pe urma atelierului, vor fi expuse în cadrul expoziției ce se va desfășura în perioada 01 octombrie – 31 octombrie 2022, la Timișoara.

„Facem clacă și spunem poveștile pe care doar noi le auzim, violența este printre noi, o vedem, o simțim, devine „normală” și acceptată de către societate. Liniile de oțel ascuțit stau aliniate și așteaptă tăcute, înfricoșătoare. Mâna apucă firul pe partea frontală a țesăturii, la o distanță egală cu lungimea anterioară – apoi acul se întoarce, trece prin țesătură, ține șirul deasupra și dedesubtul pânzei. Cusături încrucișate, de la stânga la dreapta, facem primele traversări pentru viitoarele semne, le deplasăm în direcția opusă și executăm o „cusătură de acoperire”. Prin război, suveicile aleargă în toate direcțiile, împart lumile în sus și în jos, întrețes dorințele și nevoile din amnistiile intermitente.

Ne construim șorțuri de apărare, căști solide, armuri textile, costume de luptă, kimonouri, platoșe înflorate, scuturi împotriva violenței, discriminării, abuzului împotriva drepturilor femeilor, a intoleranței vizibile și invizibile, a oricărei forme de agresiune indiferent de modul în care e numită sau justificată. În vreme de pace sau în vremea războiului.” (Iulia Toma & Claudiu Cobilanschi)

––––
Iulia Toma trăieşte şi lucrează în Bucureşti, utilizând ca mediu preferat materialul textil însoţit de fotografie, instalaţie sau text. Temele sociale precum feminismul, drepturile omului, relaţiile interpersonale din comunităţile închise, materialitatea urbană a locuirii sau echitatea socială fac obiectul preocupărilor sale. Predă în cadrul Departamentului Arte & Design Textil al Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti și este reprezentată de Galeria Ivan, București.

Claudiu Cobilanschi activează în scena de artă contemporană situat la granița din ce în ce mai neclară dintre artă și media. Folosește, ca jurnalist, diferitele medii de expresie pe care arta i le pune la dispoziție în analizarea temelor socio-politice iar ca artist observă și fructifică rezultatul acestora. Uzează de unelte și subiecte precum stereotipurile de gândire, mass-media și ego-casting, imigrare, sărăcie și precaritate – figurându-le prin tehnici specifice artei contemporane precum video, fotografia și performance-ul, instalație si sculptură, cinematici super8, guerilla – publishing și poster bombing, etc.

––––
Finanțatori: AFCN – Administrația Fondului Cultural Național, Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Județean Timiș
Parteneri: Asociația SPICC, Asociația Inovatrium, Asociația Ephemair, Sfera Timișoarei, Old Town Hotel

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *