Asociația Culturală Contrasens are plăcerea de a anunța deschiderea expoziției „A Spring of Hope A Winter of Despair”, curatoriată de Olivia Nițiș. Evenimentul va avea loc la Hala Faber din Timișoara, fiind deschis publicului între 11 și 30 mai 2024. După încheierea perioadei din Timișoara, expoziția va fi prezentată la Galeria Pragovka din Praga, oferind oportunitatea unui dialog intercultural.
Această expoziție își propune să exploreze și să reflecteze asupra conceptualismului din anii 1970-1980 din Europa de Est, focalizându-se pe contribuțiile artiștilor din România și Cehia, dar şi asupra perioadei de tranziție şi a vremurilor recente. Curatoarea Olivia Nițiș subliniază importanța istorică și culturală a expoziției: „Proiectul își propune să prezinte perspective asupra tensiunilor generate de urgențele politice și nevoile profund umane în două zone geografice care fac parte din fostul bloc estic, urmărind o structură aparent contradictorie, bazată pe relația dintre speranță și disperare.”
Expoziția prezintă lucrări ale artiștilor: Kamila B. Richter & Michael Bielicky, Irina Botea, Vladimir Havlik, Jiří Kovanda, Gabriela Mateescu, Iulian Mereuță †, Karel Miler, Delia Popa, Gheorghe Rasovszky, Marilena Preda Sânc, Decebal Scriba, Roxana Trestioreanu, Jiří Valoch și proiecții de film realizate de: Eva Koťátkova, Iulia Stătică și Adrian Câtu.
„A Spring of Hope A Winter of Despair” prezintă lucrări de artă conceptuală, fotografie şi artǎ video care ilustrează practica speranței şi discursurile disperärii în regimurile politice de la totalitarism la capitalism. Expoziția urmărește să ofere contextul pentru o înțelegere aprofundată a relației dintre artă și mediul socio-politic, facilitând astfel conturarea unei perspective asupra artei conceptuale de dinaintea cǎderii Cortinei de Fier, care prezintă similitudini în ciuda contactelor limitate dintre artişti. Expoziția include şi practici conceptuale articulate după 1990.
Vernisajul va avea loc pe 11 mai 2024, orele 19:00, cu acces liber pentru public. De asemenea, vor fi disponibile zilnic tururi ghidate, pentru a îmbogăți experiența vizitatorilor.
Mai multe detalii și informații despre expoziție și evenimentele conexe ei, vor fi disponibile pe pagina de Facebook Asociatia Culturala Contrasens și pe website-ul: www.accontrasens.ro/a-spring-of-hope-a-winter-of-despair-ro/
—–
Expoziția „A Spring of Hope A Winter of Despair” este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), având ca producător pe Asociația Culturală Contrasens. Evenimentul este realizat cu sprijinul Constructim și susținut de: Experimental Project, Galeria Pragovka, Centrul Ceh și Institutul de Istoria Artei “G. Oprescu” al Academiei Române.Parteneri media: Revista ARTA și Propagarta.