MANAGEMENTUL PROIECTULUI CULTURAL
școală de toamnă 16-28 septembrie Timișoara
PREZENTARE PROIECT
Proiectul nostru își propune să contribuie la pregătirea unei mase critice de operatori și manageri culturali care să cunoască fenomenul cultural românesc contemporan prin experiențe în casa unor proiecte culturale de impact și prin dialog ne-mediat cu actori relevanți din domeniul culturii și industriilor creative la ei acasă, pentru ca acești manageri de generație nouă să poată să propună proiecte și să inițieze practici culturale inovatoare, pentru a aduce vizibilitate și public tânăr și netradițional la evenimente și pe circuite prilejuite de manifestările Timisoara 2021 – Capitala Europeana a Culturii, pentru a contribui la dezideratele culturale și sociale care validează aspirațiile europene ale României moderne, prin ediția a treia a școlii de toamnă omonime, adresată studenților români de orice formație, cu interes și activitate în zona artistică și creativă.
Obiective generale şi specifice ale proiectului cultural
O1. profesionalizarea managementului cultural prin formarea competențelor specifice, antreprenoriale și transversale pentru un număr de 10 tineri selectați național, prin participare la școala de toamnă (formare, rezidență, proiecte, angajare în experiențe/ evenimente) și prin internship in Timișoara Capitală Europeană a Culturii “in the making”.
O2. crearea unei rețele transdisciplinare și multigeneraționale de creatori, artisti, manageri, antreprenori și operatori culturali care sa formeze echipe si sa dezvolte si implementeze productii si proiecte culturale si creative pe parcursul proiectului si dupa finalizarea lui inclusiv prin dezvoltarea unei pagini web/platforme care să aibă rol de spațiu de lucru, depozitar de resurse și generator de idei pentru rețea
O3. consolidarea punților existente și construirea unor conexiuni noi cu potențial artistic și de antreprenoriat cultural între Timișoara și cartierele creative din Banatul Montan și între acestea și celelate regiuni prin reconfigurarea geografiei proiectului
O4. documentarea practicilor și evenimentelor de învățare, formare, dialog și lucru pe proiecte printr-un Compendiu de bune practici în managementul proiectului cultural și printr-un Film ‘making of’ menit și să promoveze participarea crescută și accesul inclusiv al actorilor culturali, publicului tradițional și netradițional la actul artistic contemporan
STRUCTURĂ ȘCOALĂ
Vedem Școala de toamnă TMcult în 2019 ca pe un spațiu de excelență, de aceea formarea și învățarea sunt ancorate în principii și practici care și-au dovedit soliditatea și eficiența peste tot în lume în universități sau organizații cu renume: pregătire teoretică și academică substanțială, făcută prin ateliere interactive și participative, cu teme specializate și de nișă, integrată cu munca de teren – participare și contact direct, documentare, muncă practică de a scrie proiecte corelate cu dosarul de candidatură/implementare a capitalei culturale 2021. Credem că învățarea experiențială și centrată pe proiect este inovatoare nu numai în formarea profesioniștilor din cultură și în proiecte, dar și pentru învățământul și formarea românească în general.
Ce oferim noi ca formare
1 MasterClass de Management de proiect cultural
1 Seminar de Stategii și politici culturale
1 atelier de Fundraising
1 atelier de gândire critică
1 atelier de PR&Comunicare
open source mentoring
knowledge curating
practică pe teren
networking, internship, fellowship, alumni
Ce oferim ca documentare
întâlnire cu echipa Timisoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii
întâlnire cu echipa Art Encounters – Bienala de Arta Contemporană Timișoara
întâlnire cu producători și organizatori din Timișoara
Tur ghidat în Bienala de Arta, alături de curatoarele Maria Lind și Anca Rujoiu
Ce oferim ca Bonus
Internship cu posibilitate de permanență sau part-time în ONG-uri
Sprijin în aplicare spre finanțare și dezvoltare a proiectelor
Networking, Fellowship, Internship, Alumni
Team Bonding cu seriile de rezidenți 2017 și 2018
MIHAELA TILINCĂ
Lector MasterClass
Managementul proiectului cultural
Prof. Dr. Mihaela Tilinca este parte din echipa Contrasens, vicepresedinte al asociatiei si directorul de programe de educatie. Incepand cu anii 2000 dezvolta, monitorizeaza si implementeaza proiecte in educatie, dezvoltare profesionala si incluziune. Are un doctorat in Alfabetism si Lingvistica de la Universitatea din Lancaster/UK. Intre anii 2000 si 2006 a fost directorul Centrului British Council la Timisoara. A predat incepand cu anii 2008 Managementul Proiectului la programe de M.A. la Universitatea de Vest din Timisoara. Are experienta in formare, mentorat, cercetare in educatie.
SORIN VLAD PREDESCU
Lector Seminar
Strategii și politici culturale
Sorin Vlad Predescu este psiholog, manager cultural, trainer si specialist in educatie si politici publice. Are experienta in activitate guvernamentala si neguvernamentala cu accent pe generarea stategiilor si politicilor culturale si patrimoniale. Este lector univ. dr. la Universitatea de Vest din Timisoara titular al cursului de politici educationale si Directorul Executiv al Directiei Judetene pentru Cultura Timis. In perioada 2014 – 2016 a coordonat in calitate de Presedinte al consiliului Administratiei Fondului Cultural National – AFCN – strategiile de finantare a proiectelor culturale si editoriale pentru sectorul cultural independent din Romania.
VLAD TĂUȘANCE
Lector Atelier
Gândire inovativă în Managementul Cultural
Vlad Tăușance este consultant in strategie, trainer, scriitor si jurnalist. Lucreaza alaturi de Argo in proiecte de comunicare si dezvolta programe educationale pentru sectorul business si cel neguvrnamental impreuna cu Fundatia Friends For Friends. Are experienta in proiecte de pozitionare si branding cultural. Este specialist in politici si strategii culturale.
MARIO DE MEZZO
Lector Atelier
Fundraising: tips&tricks
Mario De Mezzo este unul dintre primii fundraiseri din Romania, specializat in strangere de fonduri de la companii. Pana acum a atras peste 5 milioane de dolari pentru proiecte sociale in Romania. A fost Fundraising Manager pentru biroul WWF din Geneva, fiind responsabil cu strangerea de fonduri de la donatori individuali (rich individuals). Intre 2013 si 2016 a fost director national la Habitat for Humanity Romania, organizatie unde a lucrat si intre 2004 si 2008, ca Director de Dezvoltare Resurse. Intre 2008 si 2013, a fost CEO al Grupului Editorial ALL si Presedinte al Uniunii Editorilor din Romania si, timp de doi ani, Director Executiv al Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei.
OLTEA ZAMBORI
Lector Atelier
PR&Comunicare în cultură
Oltea Zambori e PR, cofondator al agentiei de relatii publice PRbeta din Timisoara. Organizeaza, in cadrul agentiei, singura conferinta de PR si comunicare din zona de vest si centru a tarii (PRbeta Conference), iar in 2017 a pus bazele conferintei de management si marketing cultural din Timisoara, Linked Culture. A coordonat si coordoneaza comunicarea pentru festivalurile PLAI, JazzTM, Festivalul International de Teatru de la Sibiu, ARTmania Festival, East European Music Conference, Custom Resita, Moving Fireplaces si face parte din echipele de productie ale festivalurilor Timishort si Electric Castle.
VLAD TĂUȘANCE
Open source mentor & knowledge curator
Vlad Tăușance este consultant in strategie, trainer, scriitor si jurnalist. Lucreaza alaturi de Argo in proiecte de comunicare si dezvolta programe educationale pentru sectorul business si cel neguvrnamental impreuna cu Fundatia Friends For Friends. Are experienta in proiecte de pozitionare si branding cultural. Este specialist in politici si strategii culturale.
NOEMI VARGA
Coordonator
Noemi Varga este jurnalist de peste 20 de ani și producător de radio și televiziune. Este expert în comunicare, branding și eventmarkenting, foarte activă în zona de show-biz, interesată de fenomenul punk din România. Alături de colegii de la Contrasens va coordona practica rezidenților și dialogurile acestora cu mediul cultural din Timișoara și din zonă.
CRISTINA STRUȚĂ
Coordonator program școală
Cristina Struță este parte din echipa Contrasens, este muzician și pedagog, foarte organizată, veselă, creativă, atenta la detalii. Este coordonatorul programului de educație pentru copii și tineri. În cadrul TMcult-Management cultural va coordona rezidenții școlii de vară.
MENTORAT
16-22.09
15:00 – 17:00
EXAMEN
CONTRASENS
este Scoala
Autorizata ANC
COD COR
134921
143105
PROGRAM ȘCOALA DE TOAMNĂ
îl anunțăm în curând 🙂
La finalul școlii rezidenții vor susține un examen TEST GRILĂ, acreditat ANC de formare în management cultural și manager al organizației culturale CODURI COR 134921 și 143105. Rezidenții vor dobândi diplomă recunoscută de Ministerul Educației Naționale și Ministerul Muncii și Justiției sociale, diplomă recunoscută și în UE.
Cine poate aplica:
Oricine, indiferent de cetățenie, etnie, sex, religie, convingeri politice, tot ce trebuie e să crezi în cultură ca fiind un spațiu de creștere și inovare pentru artiști, ca o platformă de regenerare și dialog în comunitate și ca experiență accesibilă unui public divers.
Condiții obligatorii de participare:
vârsta: 22 – 35 de ani
studii superioare încheiate, BA, MA, PHD, indiferent de domeniul studiat
Costuri:
Noi preluăm toate costurile de formare și logistică (cazare, prânz și cină, transport)
Tu suporți costurile de transport din orașul tău până în Timișoara, tur/retur
Ponderea în selecție:
Proiectul 40%
Recomandare 25%
Chestionar 20%
Scrisoare de intenție 15%
Completează formularul, răspunde-ne la întrebări și încarcă tot acolo următoarele documente:
– un CV – EURO PASS
– o scrisoare de intenție din care să rezulte de ce vrei să participi la școala de toamnă
– o schiță de proiect cultural (5.000-6.000 semne cu spații)
– o scrisoare de recomandare
TERMEN DE DEPUNERE A CANDIDATURII: 31 MAI 2019 – ORA 17:00