Blind as the mother tongue
Distanța pe care o parcurgem de la punctul de staționare în care ne aflăm când vedem pentru prima oară lucrarea lui Hiwa K și locul în care este amplasată aceasta poate defini același tip de distanță migratorie parcursă de către artist în anii 1990 din Orientul Mijlociu, Turcia, Grecia și Italia. Cum? De ce distanța dintre mine și lucrarea lui Hiwa K este aceeași distanță pe care el însuși a parcurs-o într-o frenezie a liberării de circumstanțele terifiante?
Într-un spațiu necunoscut și nedefinit, timpul și simțurile sunt anesteziate, alterate și neidentificate. Aceeași distanță fizică este percepută în decenii, într-o secundă, 3 metri ori 9000 de km. Acesta este universul lucrării video a artistului de origine irakiană, care cuprinde și imersează publicul în imaginea sa poetică în mișcare.
Hiwa K configurează un traseu pe care îl realizează într-un gest performativ, balansând pe fruntea sa un obiect sculptural construit chiar de el, care ia forma unei cârje căreia i s-au amplasat oglinzi de diferite mărimi. Vectorii traiectoriei iau forma percepției spațiului prin oglinzile situate la grade calculate pentru a oferi un câmp cât mai larg de vedere. În fața noastră, artistul își fixează privirea în sus și merge cu prudență și migală prin scene care prezintă peisaje naturale, urbane și industriale, în timp ce vocea sa narează o dramă personală, pe alocuri într-o manieră ludică și metaforică.
Dilema asupra distanței este ca devenim conștienți de ce înseamnă spațiu ca o dimensiune subiectivă și cum între privitor și opera de artă va exista mereu o detașare echidistantă între realitate și interpretare. Percep materia dintre mine și operă ca un exercițiu de imaginație pentru viitoarele călătorii. O lucrare îmi vorbește despre realități părtinitoare, locuri și personaje pe care le integrez în experiența mea și le apropii meticulos, fără aproape o urma de artificialitate. Marchez pașii până mă apropii de ea, nu cu unități de măsură general acceptate, ci prin fenomene care țin de o structură identitară, atât a mea cât și a artistului, prezent prin extensia sa. Frustrant cum escapismul nostru, celor din fața lucrării, în momentul imersiunii, devine o fracțiune de reflexie compulsiv absurdă pentru ce se întâmplă în interiorul acesteia. Actul de a privi devine o mărturie a neputinței apropierii. Suspinăm cu nădejde către schimbarea ori potențarea condiției personale, așa cum un simț de autoprezervare lucrează pentru subiecții expuși unei catastrofe violente de natură globală.
Orbirea unei voci materne
Sunetul vocii sale vibrează pe acordurile momentelor de viață specifice în care experiența sa dictează un impact. Începutul narării lucrării video marchează un punct de vedere asupra rezilienței lui Hiwa K de a trăi încă dinainte de naștere. “From that moment I started an affair with reality” – “din acel moment am început o idila cu realitatea”, căci aceasta, deși fragmentată, ca un tumult de întâmplări derizorii și aleatorii, înfiripate în existența umană subliniază că limba maternă este unica posesiune identitară cu care rămâne artistul. Așa cum îl privim, rolul incisiv al limbii natale este de a crea rezistență împotriva suferinței și dificultăților ca mecanism de activare a conștiinței colective.
Drumuri parcurse de decenii care par aproape familiare artistului vorbesc despre migrația în masă din zonele de conflict, o tragedie colectivă și transgenerațională. Picioarele sunt instrumentalizate: devin independente, au cugetare,sunt personificate, însă sunt aservite scopului aproape tiranic a membrelor și conștiinței superioare de a străbate, a pleca, a fugi. Ori aceasta este metafora cea mai puternică pentru descentrarea sinelui din propriul corp.
Mai mult decât o critică politică și socială, artistul mizează pe drumul inițiatic al imigrantului, realizând un manual subiectiv și sensibil, suprarealist, pentru a-și caracteriza experiența singulară ce poate fi extrapolată către o colectivitate: strămoșilor și descendenților deopotrivă.
Spre sfârșitul lucrării, într-o stare tranzitorie, imaginea dispare, lăsând în urmă un ecran negru, moment în care nararea se schimbă din limba engleză în limba natală a artistului. Graiul matern face aluzie la speranța unui vis, a patriei către libertate și prosperitate. Liniștea este martorul prezenței, așa cum afirmă artistul, însă putem adăuga că orbirea este creatoarea distanței.