Adesea artiștii contemporani produc lucrări de artă cu impact pentru comunitățile din care provin sau cărora doresc să se adreseze. Cei care își dedică arta comunității se folosesc în multe cazuri de anumite trăsături, obiceiuri, povești sau tradiții specifice pentru a genera anumite dialoguri sau poduri între grupuri diferite, prin care pot sublinia probleme, dificultăți, traume, fie că sunt ele culturale, sociale, economice sau de natură morală. În vremuri de criză, arta poate reprezenta un motor al rezilienței și este utilă în inima comunităților pentru că are abilitatea de a sprijini procesul de vindecare.
Lucrarea lui Renée Renard din expoziția On Her Side / De partea ei este intitulată ”Mihaela, Elena, Adriana, Daniela, Georgiana, Vasilica, Anamaria, Ionela, Simona, Madalina, Raluca, Laura, Victorita, Sorina, Ramona, Andreea, Floarea, Mariana, Valentina, Rozalia, Edit, Aurica” și prezintă 22 de farfurii recondiționate folosind kintsugi, o tehnică japoneză practicată încă din secolul al XV-lea care presupune repararea obiectelor din ceramică spartă prin lipirea cioburilor cu un lac special în care se introduce pulbere de aur sau argint. La un nivel filozofic, kintsugi nu ascunde defectele, ci scoate în evidență frumusețea și valoarea obiectelor sparte și reparate. Artista pornește de la această tehnică pentru a transmite un mesaj al vindecării, fiecare farfurie vine cu o încărcătură emoțională puternică, reprezentând povestea mai simplă sau mai complicată a unei victime a abuzului și a violenței verbale sau fizice. Astfel, fiecare farfurie corespunde unei femei menționate în titlul lucrării. Farfuriile au fost alese deoarece sunt asociate cu spațiul casnic, cu bucătăria, unde, în mentalul colectiv sau al majorității, femeia își are locul. Farfuriile se sparg deseori în timpul unui scandal conjugal transformat într-un episod de violență, se sparg din cauza frustrărilor, neînțelegerilor sau agresiunii și devin martore la trauma creată.
În procesul artistic, aceste farfurii au fost preluate și recondiționate de către artistă. Cioburile au fost reatașate cu pistolul de lipit, iar nervurile rezultate au fost îmbrăcate în foiță de aur. Bucățile lipsă au fost refăcute complet din pudră ceramică sau din porțelan, care la rândul lor au fost aurite și atașate vaselor. Acestea semnifică pierderea identității, rana fiind atât de puternică încât nu s-a mai putut face vindecarea. Nervurile create la îmbinarea cioburilor sunt corespondente cu niște cicatrici care se formează pe răni în urma agresiunii și care ar trebui să vindece în timp. Simultan, artista s-a folosit și de bucăți de la alte vase pentru a umple golul creat prin spargere.
Astfel, fiecare farfurie devine o radiografie a traumei, are în spatele ei o poveste, reprezintă un tipar al agresiunii, indiferent că este vorba de violență verbală sau fizică. Diferite cioburi reprezintă destine și povești care se întrețes, subliniind faptul că este important ca fiecare destin să poată fi reparat.
În expoziție se mai poate identifica și o masă de lucru cu toate etapele de recondiționare și reparare a farfuriilor unde se observă pașii tehnicii kintsugi. Însă artista dorește să arate faptul că vindecarea unei traume este un proces continuu, mereu este nevoie să repari ceea ce se strică. Astfel, lucrarea arată că există o frumusețe a fragilității și că unele răni, odată dobândite, trebuie puse în valoare, nu ascunse. Tocmai ele contribuie la conturarea întregii povești și devin parte a istoriei și memoriei fiecărei persoane.
De origine din Timișoara, Renée Renard este o artistă versatilă care lucrează cu instalație, obiect, tehnici mixte, fotografie și video la microscop, fotografie subacvatică și procesare digitală. Pe lângă Arte și Design, a absolvit alte două facultăți: Economie și Management al Afacerilor, și Medicină Veterinară, având un masterat în grafică publicitară și de carte și altul în sculptură și ceramică. Este membră a grupului artistic Avantpost și colaborează în proiecte artistice și curatoriale cu Ciprian Chirileanu, profesor și artist timișorean.
În practica artistică, este preocupată de convergența dintre artă și știință și de interpretarea sau documentarea micro-istoriilor. Fiind descendentă a coloniștilor francezi și germani care au sosit în Banat în secolul al XVIII-lea, a documentat, interpretat și explorat istoria familiei sale prin lucrări precum „Un drum cât o sută de vieți” (2013), „1538 kilometri” (2018) și „faBRIQUE” (2022). Lucrările sale sugerează prin subiectele abordate interesul artistei de a se implica în comunitățile subreprezentate. În ultimul deceniu, a participat în peste 60 de expoziții de grup, atât la nivel național cât și internațional și a avut 16 expoziții personale.