Devine mai anevoioasă recunoașterea unor limite sau granițe atunci când vine vorba de procesele de comunicare – iar prin comunicare mă refer la orice tip de interacțiune între doi factori. Diversitatea mediilor și viteza de reacție și procesare sunt supuse la o schimbare continuă, câteodată dificil de gestionat; cum se răsfrâng acestea asupra actului pedagogic rămâne la un nivel speculativ. 

Trebuie să fac, încă de la început, câteva precizări – actul pedagogic este unul continuu și depășește cu mult granițele instituționale ale școlii. De asemenea, cu toate că actul pedagogic nu vizează doar tinerii, aceștia se situează într-o poziție deosebită în care pot absorbi o cantitate mare de informații și experiențe fără a fi încă supuse pe deplin unui scrutin matur – de aici ar porni atunci și câteva dificultăți: este spațiul învățării unul sigur? Chiar mai mult de atât, cum se poate realiza transmisia într-un context în care integritatea fizică și psihică a receptorului ar fi periclitată într-un fel sau altul?

Discuțiile legate de fenomenul de bullying în școala românească se află încă într-un stadiu incipient – și ar trebui notat faptul că acesta nu se limitează doar la contextul școlii. Un studiu realizat de Salvați Copii în 2016,precizează că 73% dintre elevi au fost martori la o situație de bullying în mediul școlar. În același timp, într-un alt studiu realizat în 2021, ni se dezvăluie și o altă parte a problemei:  56% dintre părinții chestionați declară că folosesc o formă de pedeapsă asupra copiilor atunci când greșesc, abuzul verbal fiind cel mai des întâlnit, iar  21% dintre părinți  își exprimă acordul față de pedepsele corporale. 

Din câte se poate observa, problema devine una sistemică și multistratificată. Un mediu ostil ajunge a fi unul inhibitor, neprielnic unei dezvoltări organice și duce invariabil la o frică de libertate o idee lansată de către activistul și pedagogul brazilian Paolo Freie, vorbind despre o distorsiune a percepției propriei umanități, provocată adesea de un tip de abuz de putere. În cartea sa, Pedagogy of the Opressed (Pedagogia asupritului), Freie încearcă, prin implementarea unor metode pedagogice experimentale și deschise, să speculeze o posibilă liberare a celui oprimat, drept  cale ce implică în același timp și liberarea asupritorului. 

Fără a-și propune asta din start, arta poate facilita un proces complex de auto-descoperire și acționează adesea ca un punct generator al actului pedagogic. Contextele în care au fost realizate lucrări, tehnicile abordate și, nu în ultimul rând, temele pe care le pot sugera pot reprezenta un început al unei discuții, al unei schimbări de opinie. Atitudinile contemporane privitoare la  artă și cultură sunt în sinea lor abordări mult mai democratice și deschise spre dialog și spre interacțiunea alături de comunități – medierea culturală servește ca un instrument în acest sens, facilitând  interacțiunea cu obiectul artistic. Întâlnirile de acest tip pot ajuta în multe feluri, servind ca puncte de sprijin pentru cei care ar avea nevoie poate de un fel de empatie pe care o găsești mai greu în alte contexte. Medierea culturală, vizând caracterul democratic al actului cultural, reușește adesea să provoace și să empatizeze cu individul. 

Plecând de la un exercițiu bazat pe lucrarea Leei Rasovsky, prezentă în expoziția On Her Side, am putea reflecta la forma propriei frici. Forma Leei se prezintă ca o masă arhetipală mult sintetizată – copii și tinerii  care au vizitat expoziția au fost îndemnați de mediatori să deseneze forma propriei frici, iar răspunsurile s-au înfățișat ca niște imagini punctuale. De multe ori putem vedea în desenele lor reprezentări ale fricii pornind de la motivul întunericului sau al înălțimii, pâna la frica de moarte, de divorțul părinților sau a fi exclus din grupul de prieteni – și de aici putem observa, de fapt, importanța unor astfel de exerciții, unde se creează un spațiu sigur de introspecție și empatie. Frica de libertate subînțeleasă ar putea fi atunci prima frică dispersată de astfel de întâlniri și exerciții, unde indivizii pot comunica mai ușor, prin intermediul imaginii ori actului cultural în general.

Bullying-ul nu e un fenomen care ar putea fi stopat doar prin artă – prin astfel de programe de mediere culturală  putem observa de fapt altceva- cum un dialog deschis și empatic duce măcar spre  un soi de micro-schimbări la nivel de relaționare, atât de necesare tinerilor care se află într-o poziție vulnerabilă. Cu siguranță astfel de manifestări ajută câte puțin și pot face diferența, chiar atunci când   ne așteptăm mai puțin. 

 

Bibliografie:

https://www.edupedu.ro/salvati-copiii-romania-76-dintre-copii-sunt-certati-la-scoala-si-56-dintre-parinti-isi-pedepsesc-copiii/

Freire, Paulo, Pedagogy of the Oppressed, Penguin Books, Londra, 2017