30 October 2022 de Eduard Enache
Cămășile au devenit un simbol al hegemoniei* masculine începând cu Revoluția Franceză din 1789 când idealurile democratice nou stabilite insistau asupra faptului că bărbații nu ar trebui să-și expună autoritatea prin haine pentru că aceasta rezidă inerent în interiorul lor. Anterior, bărbații se îmbrăcau destul de flamboaiant, purtau tocuri, peruci, se machiau și îmbrăcau cămăși cu volane și manșete decorate cu dantelă. Finalul secolului al XVIII-lea a adus o schimbare treptată în vestimentația masculină, care s-a tradus până la începutul secolului al XX-lea în purtarea cămășii apretate și călcate la dungă ca simbol al sobrietății patriarhatului.
Mai mult decât atât, cămășile au configurat o practică a genului masculin care a modelat deopotrivă bărbații din mediul rural dar și din orașe, de la școala primară până în armată dar și dincolo de aceasta, în birourile companiilor mari în care mulți indivizi aspiră să lucreze. Când porți o cămașă, te comporți ca un bărbat.
Bărbații în cămăși albe au condus și conduc în continuare lumea. Într-un studiu publicat de Ben Barry în „Gender and Society” în octombrie 2018 s-a demonstrat că bărbații au un comportament diferit în momentul în care poartă cămașă și emană rigoarea și presiunea bocancului care apasă în continuare pe chipul fiecărei femei asuprită de ierarhizarea patriarhală.
Această armură apretată este utilizată de artista Iulia Toma pentru lucrarea Butoniere 325 o instalație formată din 25 de metri de cămăși strâns legate între ele în care ideea cămășii este mai întâi contextualizată prin prisma femeii subjugate care trebuie să o calce și să o coasă. Apoi artista o recontextualizează și o transformă într-un instrument al evadării, al eliberării dintr-o situație care pare fără scăpare.
Fiind profesoară în cadrul Departamentului Arte & Design Textil al Universității Naţionale de Artă Bucureşti, Iulia Toma are o apropiere viscerală față de firele de urzeală și cunoaște tehnica lor de prelucrare în cele mai mici detalii. De altfel, titlul lucrării din expoziție este dat de tehnica de cusut a țesăturii: „firul de urzeală 2 leagă peste bătătura 3, iar firul de urzeală 3 peste bătătură 5.” (Iulia Toma)
Instalația subliniază afinitatea artistei față de materialul textil ca un mediu preferat de lucru dar și temele sociale pe care le abordează cel mai des: feminismul, drepturile omului, materialitatea urbană a locuirii și echitatea socială.
Lângă coloanele de cămăși legate, este expus în textul de sală un rețetar strict al modalității de coasere a fiecărei părți a cămășii. El se juxtapune nevoilor feminine și feministe de eliberare și evadare din acest ciclu care pare nesfârșit: „fierul de călcat parcurge kilometri de masculinitate, cămășile lui sunt diminețile mele”. Fiecare nod strâns dintre cămăși accentuează deopotrivă tensiunea strânsă de o femeie de-a lungul unei vieți dar și de-a lungul unor secole de subconștientului feminin colectiv. Simultan, nodurile sunt din ce în ce mai strânse până când punctul de tensiune se transformă într-un punct de eliberare. Elementul asupritor devine cheia evadării. Din rolul jucat de partea feminină, problema este transformată în soluție.
*hegemonia este, în cazul de față, rolul de supremație și dominație al unui grup social față de altul