Arta e printre noi
Dacă vrei să vezi o lucrare de artă, nu mai e neapărat nevoie să mergi la un muzeu, s-ar putea să fie suficient doar un drum după pâine până la cea mai apropiată alimentară. Asta pentru că lumea artei este tot mai interesată de a aduce arta din instituții în spațiul public și de a scoate în evidență expresiile artistice pe care spațiul public le poate produce la rândul său.
Epoca statuilor cu domnitori călare ce se pregătesc să înfrunte armatele asupritoare a cam apus. Arta din spațiul public se schimbă pentru că și interesele și nevoile publicul se schimbă. Arta implementată de instituții și asociații tinde să fie tot mai interactivă sau participativă căutând să ofere cetățeanului obișnuit o experiență, o ieșire din rutină printr-un act artistic fără ca acesta să fie neapărat nevoit să meargă într-un muzeu sau o galerie. De aceea, astăzi, se pune tot mai mult accent în spațiul public pe instalații, performance-uri și picturi murale, forme artistice care să iasă în calea oamenilor și cu care aceștia să poată interacționa sau rezona.
La Bienala Art Encounters există lucrări amenajate în spațiul public care pot fi văzute de oricine care se nimerește să treacă prin zonă. O astfel de lucrare se găsește la depoul RATT și aparține artistului clujean Flaviu Cacoveanu. Intitulată Full moon empty stomach, lucrarea constă într-un semn din neoane amplasat pe turnul de la intrarea în depou. Tot în spațiul public are o lucrare și artista franceză Suzanne Husky care a amenajat o grădină intitulată The Pharmacie și un ecran pentru o lucrare video în Piața Traian, iar duo-ul artistic Minitremu organizează un community based project la Institutul Francez. De altfel, duo-ul Minitremu, format din Laura Borotea și Gabriel Boldiș, are un oarecare background când vine vorba de intervenții în spațiul public: de la afișe ironice cu „Cumpărăm rinichi” lipite prin oraș și a scrie cu spray-ul pe perete că „Pe pereți nu se scrie” până la personalizarea și individualizarea indicatoarelor cu trecere de pietoni.
Ideea de artă în spațiul public ia tot mai mult avânt în societatea contemporană, iar Timișoara e un oraș în care ai ce vedea din acest punct de vedere. De la instalații și picturi murale până la simple graffiti-uri și lucrări de street art anonime, orașul chiar are ceva de oferit celor ce au ochi să vadă și curiozitatea de a scoate capul din pământ sau telefon pentru a privi lumea ce îi înconjoară.