Arta participativă, jocul în care oricine poate să creeze alături de artist

„Arta noastră avansată abordează o viață fragilă, dar minunată, care se menține printr-un simplu fir în care artistul, mediul înconjurător, opera sa și toți cei care vin în contact cu ea, toate acestea se contopesc într-o configurație evazivă și schimbătoare.” Sunt cuvintele scrise de Allan Kaprow în 1961 când descria tendințele artei postbelice de a invita publicul să facă parte din procesul artistic, atât fizic, cât și intelectual. Textul este folosit ca un manifest al artei participative, care se definește pe scurt ca fiind arta care ajunge la finalizare doar prin participarea publicului.

Arta participativă își are originile în prima jumătate a secolului al XX-lea, în futurism și dadaism, manifestări artistice concepute pentru a provoca, scandaliza și agita publicul. În anii ‘60, Allan Kaprow a conceput așa-numitele „Happenings” în care publicul era constrâns să participe la experiență. Conceptul a fost explorat și de Guy Debord, fondatorul situaționismului, care și-a dorit să elimine poziția spectatorului prin conceperea tablourilor industriale, create în masă. După anii ’70, mișcarea s-a răspândit în toată lumea în direcția abordării comunităților, folosindu-se de identitatea, memoria colectivă, valorile sociale, mitologiile locale și trauma acestora.

Arta participativă a dus la pierderea așa zisului „misticism” care înconjura geniul artistic și, prin mijloacele folosite, a pus artistul într-o interdependență față de public și comunitate. Arta era construită prin interacțiunea dintre public și artist, fiecare având o contribuție semnificativă. Atât participanții, cât și societatea ca un întreg sunt, în egală măsură, materialul și mediul artistic prin care autorul operează, iar fără de acestea lucrarea de artă nu există. Ca expresie colectivă, acest tip de manifestare a fost o unealtă folosită în experimentul social și în politica de la finalul anilor 1960, făcându-se cunoscută prin mișcarea participativă a feminismului și a protestelor pentru drepturi civile. Arta participativă a fost declarată de către istorici precum Matthew Flinders sau Malaika Cunningham ca fiind un act politic datorită faptului că a creat un mediu prin care artistul și comunitatea exprimau sentimente politice.

Adesea, scopul se împarte între generarea unui dialog, activismul social și mobilizarea comunitară. Formele de exprimare artistică sunt vaste, pot fi mijloace precum teatrul, muzica, scrierea, filmul, fotografia, new media sau performance art. Uneori se tinde către o imersiune totală a publicului, un exemplu de referință fiind „Cut Piece” din 1964 când membrii publicului au tăiat hainele lui Yoko Ono până când au lăsat-o complet goală.

Probabil cea mai faimoasă prestație artistică participativă rămâne „The Artist Is Present” a Marinei Abramovic de la MoMA din 2010, când publicul a fost invitat sa stea vizavi de artist pe scaunul de la masa așezată în atriul muzeului. Abramovic a petrecut 736 de ore și 30 de minute, câte 8 ore pe zi în care 1545 de vizitatori au stat față în față cu ea. Experiența a fost descrisă ca fiind foarte intensă, cu un efect cathartic.

În România, după ’89 s-au remarcat proiecte de artă participativă care răspundeau nevoilor unor comunități sau care se adresau greutăților prin care trecea un grup de persoane. În „Pe urmele Exodului” a lui Marcel Bunea din 1995, artistul a locuit două săptămâni cu o comunitate rromă izgonită de la periferia unei localități pentru a realiza împreună un monument, dar conștientizând nevoile comunității a început să le arate cum să construiască case. Folosind tehnici tradiționale, artistul și populația din jur au construit împreună locuințe din chirpici.

Alte manifestații de amploare ale artei performative au avut loc odată cu proiectul „Regăsește-ți identitatea” inițiat de Irina Cios în 2006 și dedicat comunităților dislocate din cartierele bucureștene Rahova și Uranus, demolate pentru construirea Casei Poporului. Diverși artiști și grupuri artistice s-au implicat în cadrul proiectului și au creat un spațiu de dialog despre nevoile și problemele comunității. Proiectul a construit o platformă prin care oamenii s-au implicat în manifestări artistice centrate pe găsirea identității și regenerarea comunității.

În ultimele decenii, arta participativă a fost prezentă într-un context global, fiind utilizată de către indivizi, comunități și organizații ca o modalitate de a promova implicarea civică și activarea comunitară prin intervenții artistice care devin un joc între artist și populație.