Dialoguri pe Contrasens cu Michael Takeo Magruder

Anastasia Gurschi: Există o poveste a influenței primelor tale experiențe asupra artei pe care o practici acum?

Michael Takeo Magruder: Educația mea formală este în știință și matematică, în timp ce cunoștințele și experiența mea în artă sunt complet autodidacte. Când eram mai tânăr, mulți colegi chiuleau de la școală și mergeau să bea ceva și să se distreze, pe când eu când renunțam la ore, prima mea alegere era să vizitez muzee și galerii de artă. În ceea ce privește tehnologia, este ceva care a fost întotdeauna foarte aproape de munca mea și de viața mea. Mă număr printre cei care au fost martorii începuturilor erei digitale. Mi-am construit primul computer în adolescență, când componentele necesare au început să fie disponibile pe piața gri din SUA. Și Și mai târziu, prin studiile mele universitare în biologie, am avut norocul să am acces la cele mai noi computere și echipamente de imagine digitală. Această expunere constantă la o gamă largă de tehnologii (de la platforme și sisteme de vârf la jocuri video și dispozitive orientate către consumatori) mi-a influențat profund arta, deoarece face parte pur și simplu din ceea ce sunt și ceea ce fac.

A.G.: Ce anume te-a determinat să treci de la o carieră științifică la una artistică?

M.T.M.: Unul dintre lucrurile care s-au fixat definitiv în structura mea intelectuală grație educației primite este modul științific de a gândi. Doar că am ales să-l aplic și în alt domeniu. Atât procesul științific, cât și cel artistic presupun creativitate. Ambele se concentrează pe experimentare, pe a pune lucrurile sub semnul întrebării. Arta și știința au fost cândva mult mai apropiate. De exemplu în Renaștere, marii artiști erau adesea și mari oameni de știință. La sfârșitul anilor 1950, chimistul și romancierul englez, C.P. Snow a scris despre Cele două culturi, schisma dintre artă și știință și modul în care această diviziune arbitrară a fost în detrimentul societății mai largi. Unii erudiți au scris despre munca mea ca exemplu al modului în care această diviziune poate fi eliminată, ceea ce este îmbucurător pentru că simt că aceste zone sunt încă mult mai separate decât ar trebui și nu există niciun motiv pentru care nu ar trebui să ne întoarcem la modelele mai holistice ale vremurilor anterioare.

A.G.: Ai ales să lucrezi cu medii noi, cu alte materiale decât cele clasice. În viziunea ta, care este corelația dintre artă și tehnologie? Este un fenomen necesar sau o alternativă la artiști și artă în general?

M.T.M.: Înainte de toate, aș spune că expresia „medii noi” este nefericită, pentru că, la un moment dat, toate mediile sunt noi, după cum toate, chiar și cele tradiționale, sunt forme ale tehnologiei. Deci cred că ceea ce gândim noi despre tehnologia de acum e doar cea mai recentă versiune a sa, utilizată pentru realizarea artei într-o descendență care se întinde pe parcursul istoriei umane. În cadrul practicii mele, deși utilizez foarte mult tehnologiile de vârf, caut să combin, în mod explicit, aspecte din lumea digitală cu materiale și procese tradiționale. De exemplu am folosit gravarea cu laser pe lemn de esență tare finisate manual, am imprimat digital pe hârtie suflată cu aur, lucrez cu pergament și cu alte materiale prețioase. Cât privește instalația pe care o prezint în Timișoara, are două proiecții și un peisaj sonor algoritmic (adică generat în timp real și mereu în schimbare) dar există și o structură arhitecturală de 4×4 metri și o serie de patru gravuri făcute din cele mai fine materiale de artă tradiționale. La fel ca majoritatea lucrărilor mele din ultimii 20 de ani, am căutat să amestec digitalul și virtualul cu analogul și fizicul. Lucrarea mea nu se referă niciodată doar la tehnologia în sine și, ca atare, pur și simplu caut să folosesc „instrumentele” potrivite – indiferent dacă sunt digitale sau analogice, tradiționale sau noi – care îmi comunică cel mai bine ideile.

A.G.: Vorbește-mi despre lucrarea pe care ai pregătit-o pentru expoziția Orașe invizibile/Tărâmuri imaginare de la Timișoara.

M.T.M.: Noua lucrare comisionată pentru expoziție se numește Peisaje imaginare – Timișoara. Este o instalație la scară largă care descrie interpretări alternative, complet fantastice, ale orașului și ale zonelor rurale înconjurătoare, care au fost create utilizând o combinație de tehnologii de rețea neuronală de vârf (AI) și tehnici tradiționale de procesare a imaginilor digitale. Piesa și diversele sale elemente au fost generate exclusiv dintr-o pereche de hărți istorice din secolul al XIX-lea și imagini prin satelit de înaltă rezoluție ale locației actuale. Rezultatul combină reprezentări vechi și moderne ale orașului într-o serie nesfârșită de viziuni unice, hibride, făcute posibile printr-un dialog recursiv între mine (ca artist) și mașină. Pe scurt, intenția mea era să le arăt timișorenilor cum tehnologia poate prezenta  nu doar  trecutele și prezentele „adevăruri” ale unui loc, ci și o serie nesfârșită de variații imaginare care nu au existat niciodată.

A.G.: Într-o avanpremieră a expoziției Orașe invizibile/Tărâmuri imaginare, ai spus că, în procesul creării lucrărilor tale, te gândești la „a informa publicul despre noi posibilități creatoare și despre provocările sociale ale vremurilor noastre. Care sunt aceste provocări? Cum ar putea noile posibilități determina o schimbare în acest sens?

M.T.M.: Ei bine, să luăm în considerare lucruri precum Big Data și AI care au devenit parte integrantă a atâtea părți din viața de zi cu zi în ultimul deceniu. Aceste tehnologii au fost folosite pentru progrese minunate în domenii precum medicina și conservarea, dar, au fost folosite și pentru a suprima și controla comunitățile și indivizii deopotrivă. Așadar, prin munca mea, încerc să arăt tehnologia pentru ceea ce este, concentrându-mă pe domeniile care sunt mai puțin înțelese sau chiar ascunse în mod direct viziunii publice. Vreau ca lucrările mele să fie puncte de plecare pentru conversații în care oamenii pot începe să înțeleagă mai bine modul în care diverse tehnologii schimbă aspecte ale lumii în care trăim. Maxima „cunoașterea este putere” este atât de adevărat în acest context. Dacă oamenii nu înțeleg natura de bază a unui sistem tehnologic, nu le este posibil să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la modul în care ar trebui – sau nu – să fie folosit în viața lor personală sau în societatea mai largă. Deoarece este adesea în interesul guvernelor și al corporațiilor să mențină publicul neinformat cu privire la aceste lucruri, altceva trebuie să ofere acces la aceste cunoștințe. Artiștii sunt adesea în situația de a spune adevărul puterii, simt că putem face parte din soluție.

A.G.: Proiectele tale se bazează pe cercetare, documentare, științe exacte, tehnologie. De unde vine tendința aceasta în artă? De ce are arta contemporană un scop care depășește sfera esteticului? 

M.T.M.: Lucrările mele preferate sunt cele cu bază conceptuală solidă, dar deasemenea cred în valorile înalte ale unei producții artistice. Nu vreau să văd tablouri prost pictate, nu vreau să văd o instalație digitală realizată precar. Respect artiștii care se străduiesc să-și stăpânească materialele cu care lucrează. Mai mult, și foarte important, mă simt atras de lucruri care implică problemele sociale ale timpurilor noastre. Chiar dacă artiștii contemporani nu au mare putere, în sensul direct, menținem o poziție privilegiată în societate, unde avem șansa de a schimba percepțiile publice, chiar dacă este doar cu câteva grade. Prin lucrările și expozițiile mele, nu încerc niciodată să le spun oamenilor ce să gândească sau să creadă; practica mea nu este cu siguranță una activistă. În schimb, încerc mereu să abordez subiectele în moduri transparente și neutre (pe cât posibil) în speranța că pot oferi oportunități celorlalți să învețe și să vadă diferit. În prezent, atât de multe sectoare din societate sunt încărcate politic și ideologic și, prin urmare, sunt destul de divizive. Totuși, arta ocupă încă un spațiu în care majoritatea oamenilor sunt dispuși să intre cu mintea deschisă. Așadar, în acest context, simt cu tărie că artiștii ar trebui să privească dincolo de estetică și discursul istoric al artei și să încerce să încurajeze dialogul social-informat și înțelegerea prin operele lor.

A.G.: Cum vezi arta în viitor?

M.T.M.: Arta și tehnologia au mers dintotdeauna mână în mână. Dar cum tehnologiile se schimbă cu rapiditate și sunt adesea utilizate în moduri care sunt destul de îndepărtate de scopurile lor inițiale, este dificil să se facă predicții specifice în acest sens. Acestea fiind spuse, sunt încrezător că artiștii vor continua să folosească tehnologiile noi a vremurilor lor pentru a critica și reflecta asupra lumilor în care trăiesc. Cât despre mine, cu siguranță mă concentrez asupra prezentului, dar încerc mereu să dialoghez cu trecutul și sper că ceea ce creez va avea o oarecare relevanță pentru generațiile viitoare. Și, fără îndoială, multe dintre aceste conexiuni în timp vor fi încadrate prin prisma tehnologiei, deoarece tehnologia însăși ne oferă, ca artiști, mijloacele de a ne crea experiențele și de a ne pune întrebările.