Proiectul On Her Side curatoriat de Dana Sarmeș și Simona Constantin se materializează ca un demers interdisciplinar ce analizează subiecte problematice precum violența, agresivitatea și abuzul asupra femeilor, integrând lucrări de artă contemporană ce încheagă un discurs vizual despre aceste subiecte.
On Her Side vorbește despre violență ca un instrument de exercitare a puterii, a constrângerii și a reprimării, într-un context social și politic actual influențat de dorința de putere, expansiune teritorială și monopol. Astfel, violența nu poate fi modelată de reguli, legi, conduite sociale sau idealuri umaniste – ea se insinuează parșiv și crud într-o lume marcată de traumă și dezumanizare. Una dintre artistele participante din expoziția On Her Side, Liliana Basarab, realizează în două instalații ceramice un demers vizual foarte personal în care vorbește despre violență, feminitate și feminism, în lucrări cu accente subversive. Am invitat-o pe Liliana la o discuție despre sursele sale de inspirație, conceptele cu care operează și procesul său de lucru.
Cum te raportezi la conceptul general al expoziției On Her Side din perspectivă artistică?
Am apreciat abordarea curatorială pe care o consider apropiată de practica mea artistică, prefer să intru în proiecte care sunt continuări ale demersului meu, nu detururi cu teme fixe și constrângătoare. Mi-a plăcut titlul, de efect, simplu, direct. De partea ei. Din punctul meu de vedere consider că solidaritatea e o trăsătură de caracter importantă în feminism, a fi alături, a sprijini, a se alătura unui proiect, unei persoane, unei idei. Și a fi alături de alte femei e important. Pentru expoziție am ales să expun 2 proiecte, unul din ele fiind trofeele Premiilor Sofia Nădejde, un proiect inițiat în 2018 cu o gală a literaturii scrise de femei. În prezent este un microfestival interdisciplinar al cărui scop este promovarea literaturii și artei realizate de femei. Ca trofee am ales ca fiecare scriitoare câștigătoare să primească o farfurie, dacă tot bărbații primesc cupe și femeile platouri, am dus povestea mai departe în zona domestică și am ales farfuria. O farfurie de dimensiuni medii, funcțională, din care îți poți lua liniștită micul dejun, sau o gustare. Dar decorarea ei este subversivă, pentru fiecare an tema este diferită, dar în mare aceeași, bad girls, fie Medusa, Harpii, preotese, vrăjitoare sau Zeițe Nordice.
Premiile Sofia Nădejde prezintă modul în care am ales să fim de partea lor, alături de ele, de scriitoare, și mă bucur că am reușit să adun trofeele și să poată fi văzute toate într-un context al artelor vizuale.
Reușita acestei expoziții este problematizarea mai multor fațete ale violenței de gen, ale conflictului social dar și în cadru intimpProgramul expozitional cuprinde mai multe direcții, chestionează, se oferă și răspunsuri, dar mai ales invită publicul să reflecteze asupra modului de a se raporta la violență și la stabilirea unor poli de putere în cadrul istoriei, al societății…
Ce anume admiri la Artemisia Gentileschi și în ce mod te-a influențat opera ei ?
O admir pe Artemisia Gentileschi din mai multe puncte de vedere, atât ca tehnică, cât și temele pe care le tratează. Am ales să realizez reproduceri după lucrările ei, un mod onest de a-mi exprima admirația. În școala de arte faci reproduceri după maeștri, iar eu am ales o Maestră.
Mi-am pus problema că poate alăturarea tuturor temelor sângeroase ar putea fi problematică, dar muzeele lumii sunt pline de reprezentări ale violenței împotriva femeilor, de la Răpirea Sabinelor, Zeus răpind-o pe Europa, Apollo și Daphne, Centaurul Nessus și Daianira Mi s-a părut un gest simbolic de reparație.
Care sunt mediile vizuale în care lucrezi cu predilecție și care este motivația din spatele mediului vizual ales pentru materializarea lucrării De partea Artemisiei, ceramica?
Lucrez ceramică în mod constant în ultimii ani, uneori realizez și lucrări textile, mai precis broderii cusute de mână. Respect ceramica cu toate limitările ei, cu tot timpul pe care trebuie sa îl acorzi materiei. Dar conceptual îmi doresc să cred că sunt la fel, indiferent de tehnică, de asta am teme la care tot revin, pe care simt că nu le-am epuizat. Cum ar fi de exemplu tema Medusei, până acum am cinci abordări. Prima a fost trofeul – ceramică de la prima ediție a Premiilor Sofia Nădejde pentru literatura scrisă de femei, alta a fost o broderie (ambele cu texte de Helene Cixous), gravură și din nou ceramică.
Care sunt artistele tale preferate?
Îmi place foarte mult Carolee Schneemann, admir mai ales visceralitatea ei, modul în care își folosește propriul corp. E în aceeași măsură vulnerabilă și extrem de puternică. În facultate, am făcut o prezentare despre lucrările ei și îmi amintesc cum profesorul meu se întreba senin după ce a văzut imaginile cu lucrarea ei Interior Scroll cam ce părere ar putea avea soțul artistei.
Nu aș putea să nu o amintesc pe Louise Bourgeois, bad girl de top, provocatoare și inventivă. De curând am descoperit-o pe Lilian Theil, artistă în afara normelor și sistemelor – care folosește, în locul pensulei și al creionului – acul de cusut. În general admir artistele care reușesc să își expună rănile, eventual să le și zgândăre.
În ce măsură trauma sau abuzul pot fi problematizate într-un gest artistic și cum anume consideri că o lucrare de artă vizuală poate realiza un statement social în acest sens?
Oare nu orice subiect poate fi problematizat și integrat în practica artistică, folosit ca referință? Totuși nu cred că un subiect puternic asigură neapărat o lucrare reușită, subiectul ales și lucrarea finală sunt chestiuni diferite. E o capcană să crezi că dacă ai un subiect bun totul e rezolvat, depinde de modul în care îl transformi, îl ‘mesteci’ și îl ‘digeri’, oferind o nouă versiune a lumii prin filtrul personal.
Personal, sunt interesată nu doar de expunerea unor mecanisme abuzive în redarea unor teme artistice, ci de crearea unor contexte în care ne luăm puterea înapoi. (Fac parte din colectiva care organizează un festival de literatură care pune în prim plan creația femeilor și o recunosc pe Artemisia ca o Mare Preoteasă).