Lecția de artă contemporană: Performance

Ești într-o galerie de artă și te uiți în mod pașnic la lucrările expuse când dintr-o dată observi o umbră mișcând și o migrare a publicului spre aceasta. Te grăbești să găsești cea mai apropiată ieșire însă se dovedește a fi prea târziu. Performance-ul a început, iar tu te simți pus într-o situație stânjenitoare din care nu pare că ai scăpare. Stai și participi la acțiune. În timpul acesta te mai întrebi ce anume dorește să îți transmită artistul și de ce trebuie să te supui acestei situații inconfortabile. Preocupările tale sunt juste. Poate își găsesc răspuns printre rândurile următoare.

Conform unei definiții generale, arta performance este acel tip de artă care este realizată prin acțiunile artistului și/sau a altor participanți. Aceasta poate fi live sau înregistrată, spontană sau realizată pe baza scenariului stabilit – depinde de viziunea artistică. Probabil la prima privire poate semăna cu o piesă de teatru. N-ar fi prima oară când s-ar naște această comparație. E de înțeles. Până la urmă, au aceleași rădăcini. Oamenii au participat dintotdeauna la manifestări asemănătoare cu teatrul și performance-ul. Ritualul este cel mai vechi exemplu pentru astfel de activități. La fel precum un ritual, performance-ul este o activitate ce necesită implicare totală iar factorul „realitate” apare într-un procent de 100% . Acest fapt permite ca limitele performance-ului să fie întinse până la extrem. 

Pentru a sublinia cât de real poate fi un performance, ne vom întoarce în timp, în anul 1974. Într-o galerie de artă o tânără de 23 de ani realiza un performance ce necesita participarea activă a publicului. În fața ei se afla o masă, ce prezenta 76 de obiecte, unele provocatoare de plăcere, altele de durere. Puteai să vezi printre ele un trandafir, o haină, un pahar cu apă, apoi un cuțit, o lamă, un pistol încărcat cu un glonț. Instrucțiunile erau și ele prezente. Artista, asumându-și întreaga responsabilitate față de cele ce vor avea loc în cadrul performance-ului, se prezenta ca un obiect asupra căreia publicul avea autonomie totală timp de șase ore. 

Am putea crede la prima mână faptul că publicul s-a rezumat la a folosi obiecte inofensive. Până la urmă, ne este greu să acceptăm latura întunecată a naturii umane, nu-i așa? Însă în cel mai scurt timp, oamenii au început să înlocuiască obiectele inofensive folosite cu lama, cuțitul, ghimpii sau pistolul pus la tâmplă. După cele șase ore care s-au scurs, tânăra renunțase la poziția sa de obiect și își reluase rolul de ființă umană. Cu fața plină de lacrimi, însângerată și pe jumătate dezbrăcată, a început să meargă spre publicul participant. Brusc, acesta din urmă dorea să se retragă. O mărturie destul de clară a naturii umane. Artista era Marina Abramović, performance-ul se numea Rhythm 0 și demonstra cu succes până la ce extreme poate ajunge mintea umană. De asemenea, Rhythm 0 este exemplul perfect al felului în care acest tip de artă se diferențiază de alte forme asemănătoare. Arta performance este în fapt, precum o definește și Abramović, constructul mental și fizic pe care artistul îl realizează într-un anume timp și spațiu, în fața publicului. Spre deosebire de teatru, unde totul este o iluzie, performance-ul oferă ceva real, o oglindire a propriei tale realități prin artist. 

Un alt performance, a cărui documentare fotografică se regăsește la Bienala ArtEncounters este cel al artistei Maria Pinińska-Bereś, care în 1977, prin Invocând ploaia,  dorea să realizeze o armonizare senzorială cu ritmul naturii. Acțiunea a avut loc lângă casa artistei, la periferia Cracoviei, unde îngenunchind pe pajiște, Pinińska-Bereś și-a îngropat fața în iarbă și a scos pietrele care se aflau prin împrejurimi, formând un spațiu sub forma unui cerc. Apoi cu un cuțit a tăiat bucăți de iarbă, făcând un cerc folosind steaguri roz. La final, s-a așezat cu fața spre cer și mâinile întinse sub forma unui bol, așteptând ploaia. 

La fel precum în cazul oricărei alte forme de artă, și în cazul acestor exemple, depinde de tine dacă le consideri bune sau nu. Însă trebuie să știi un lucru. Calea spre performance este de a-ți permite să te simți inconfortabil și să privești în tine, acceptând sentimentele care te cuprind, indiferent de dificultatea lor. Într-adevăr, performance-ul te poate face să te simți inconfortabil, însă acesta este scopul lui prim. Așa că la următoarea ocazie care ți se arată, poate chiar în cadrul bienalei, nu mai părăsi încăperea. Acceptă disconfortul și gândește-te la motivul real pentru care te simți astfel.