Piața Libertății este o zonă cu o istorie aparte în Timișoara, ce datează încă din Evul Mediu când era punct de convergență al rutelor comerciale în jurul cărora a fost fondat orașul. Comenduirea Garnizoanei, aflată pe marginea pieței, este de asemenea un spațiu istoric important ce a fost documentat încă din anii 1700, având de-a lungul timpului mai multe funcții militare. Clădirea găzduiește în prezent o parte din expoziția Chronic Desire – Sete Cronică. Pentru a vizita operele de artă de aici trebuie să intrați pe sub arcada din mijlocul construcției, să ajungeți într-un hol rece și sobru, să urcați primul set de scări și să continuați pe al doilea set de scări unde, pe peretele din dreapta, veți fi întâmpinați de un print cu următorul text: Îți rogi prietenx, care își roagă prietenx, care își roagă prietenx, care își roagă prietenx, care își roagă prietenx, așa rezolvăm lucrurile. Este o lucrare a artistului Harun Morrison care ar putea fi înscrisă într-o discuție devenită unul dintre punctele fierbinți de dezbatere în spațiul public din ultimii ani: cea despre redefinirea genului dincolo de binomul masculin – feminin.
Creația lui Morrison, artist rezident al Londrei, este inspirată de o conversație pe care a avut-o cu artista Ana Kun, care descria cum se fac lucrurile în Timișoara. În eticheta care însoțește printul sunt menționate următoarele informații: Folosirea literei „x” la sfârșitul cuvintelor, în locul vocalei de gen specifice, este o încercare de a include întreg spectrul identităților de gen și de a evita norma, preponderent masculină, în limba română. Textul de mai sus se repetă și în descrierea lucrării Fețe fără mâini — aflată pe primul coridor al traseului de vizitare al expoziției — dar și pentru celelalte două lucrări ale lui Morrison, tot de la Garnizoană.
Potrivit Corinei Oprea, co-curatoarea expoziției, introducerea „x”-ului în locul acordului la masculin sau feminin este utilizată în rândul comunității queer (LGBTQIA+), fiind o convenție socială nereglementată momentan în vocabularul limbii române. A fost o alegere specificată de Morrison ca textul să fie tradus în limba română „în varianta non-binară” și astfel se deschide un dialog despre modul în care artiștii și curatorii români se adaptează discuțiilor purtate la nivel global despre gen și sexualitate. „Este la fel cum în limba engleză se folosește they/them pentru a evita această identificare foarte genizată. Iar limbile latine, mai ales limba română, este puternic genizată. Există și alte variante, se pot introduce toate cele trei exprimări. De exemplu, în loc de muzicieni, poate fi muzicieni/muziciene/muzicienx. Este singura lucrare care folosește acest limbaj nonbinar”, declară curatoarea.
Plasarea lucrărilor lui Morrison în spațiul istoric de la Garnizoană este semnificativă pentru însemnătatea acestui discurs care domină lucrările lui. În plus, aduce în atenție un alt aspect al expoziției la care curatoarele Cosmina Goagea, Corina Oprea și Brîndușa Tudor au lucrat într-un mod discret, cu mult efort și fără a comunica public acest lucru: opțiunea de a evita exprimările normative masculine la plural. Toate textele care descriu expoziția au fost scrise astfel încât să nu ofere mai multă atenție — la nivelul limbajului — unui gen asupra altuia, fiind luați în considerare și cei care se identifică drept non-binari (nici femei, nici bărbați). Astfel, nu se utilizează expresia 35 de artiști prezenți în expoziție așa cum poate că ar fi fost obișnuit anterior, găsindu-se în schimb soluția 35 de prezențe artistice, formulă care include orice gen existent sau viitor.
Utilizarea unei litere precum „x” în locul acordului de gen este tot mai răspândită. Platformele de socializare precum Instagram sau Facebook oferă utilizatorilor opțiunea de a-și personaliza pronumele dincolo de el/ea, existând versiunea de non-binar dar și multe alte posibilități de exprimare a propriei identități de gen. Este o practică tot mai răspândită mai ales în rândul adolescenților și tinerilor care doresc să faciliteze dialogurile cu ceilalți sau să controleze modul în care aceștia li se adresează. Este un obicei devenit celebru la Hollywood printre sutele de artiști care declară că se identifică non-binar sau agender (fără gen), dorind ca oamenii să li se adreseze cu they/them (ei/ele). În mediul academic britanic, profesorii au început deja să îi întrebe pe studenți ce pronume preferă să utilizeze în conversații pentru a le respecta alegerile. Și există numeroase alte exemple care atestă că revoluția genului va continua să schimbe lumea așa cum o știm în următorii ani.
Deși pare o dezbatere nouă sau o invenție occidentală, discuția despre al treilea gen este documentată în istorie de peste 2000 de ani în Egiptul Antic, în Grecia Antică, în Mesopotamia, pe cele două continente americane și în Imperiul Roman sau Bizantin. Subiectul genului — neutru sau al altor genuri decât masculin și feminin — este controversat și stârnește de obicei două tipuri de reacții: unii oameni tind să se plaseze pro sau contra identificării genului dincolo de binomul masculin – feminin, în timp ce alții nu înțeleg discuția pentru că este mult prea recentă, nișată și rareori explicată într-un limbaj accesibil și celor care nu sunt nativi digitali. În spațiul românesc nu există aproape deloc surse pentru a ne educa în această dezbatere, însă un exemplu foarte bun din străinătate este podcastul Gender Talk, care a fost lansat în martie 2020, poate fi ascultat pe Spotify și include conversații cu diverse persoane care discută deschis, într-un limbaj accesibil, despre revoluția genului