The newspaper you now hold in your hands is our contribution to the dialogue about violence against women, to the work of building a world where each woman’s integrity is a priority and will no longer be harmed. The works of the 12 artists represent reactions to different forms of aggression, as well as gestures and strategies of healing and reclaiming personal safety—illustrating a collective effort to approach this subject both affectively and politically. We believe that art has the advantage of representing a safe shelter, even if not a comfortable one, both imagined and grounded in reality, from which we can honestly analyze the world and reflect with clarity on ways to transform it.

Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen (The Association for Freedom and Gender Equality A.L.E.G.) is a non-governmental organisation active since 2004 in promoting gender equality and preventing violence against women, with the mission of helping people live free from abuse and violence.

Desenele reproduse aici sunt despre o femeie pe care am cunoscut-o în treacăt și sunt printre puținele lucrări pe această temă. Prefer să vorbesc despre violența împotriva femeii, pentru că astfel ajung la mai multe persoane, în mai multe contexte, fiind un subiect tabu.

Lucrarea mea, Insula Belina, ilustrează o scenă din documentarul de investigație cu același nume, realizat de Passport Productions în 2019. În documentar, este dezvăluită corupția din era Dragnea din zona insulei. În scena ilustrată de mine, un localnic povestește cum o cântăreață cunoscută din România este găsită noaptea pe marginea drumului, după ce fugise de la chefurile politicienilor de pe insulă, unde se petrecuse un eveniment grav și abuziv.

„Expresia corporalității feminine este foarte prezentă în arta mea. Pornind de la faptul că femeia este fragilizată, mai ales prin statutul său social, încerc să redau, prin personajele mele, ideea de ieșire din spectrul nesiguranței. Ca femeie, ai de multe ori sentimentul de nesiguranță, de lipsă de protecție. Da, avem și capacitatea de a lua mult asupra noastră, dar, în același timp, resimt un impediment în fața evoluției noastre, ceea ce ține mult de societate, de educație: începând de la familie până la prieteni, trebuie să ții ritmul vieții ca toată lumea; dacă ești cumva hors cadre (în afara cadrului, altfel), nu mai este bine.”

Violența împotriva femeilor în societatea românească este, din păcate, o realitate cruntă. Cu cât te îndepărtezi mai mult de marile centre universitare și te apropii de România rurală, cu atât violența devine mai vizibilă și mai frecventă — o spun statisticile, o confirmă știrile.
Lucrările mele pe această temă au apărut ca reacție directă la astfel de evenimente, care au zdruncinat conștiința colectivă, fie și temporar.

Am crescut purtând rușinea altora și durerea nealinatei mame, în timp ce eram judecată exact ca ea. Lucrările mele vorbesc despre această moștenire traumatizantă, despre cât de adânc se imprimă violența domestică nu doar în trupul femeii, ci și în mintea copilului-martor. Este o arhivă de amintiri dureroase, o încercare de a transforma rușinea în formă, iar trauma, în conștientizare. Pentru că educația, dialogul și arta pot fi, uneori, începutul vindecării.

Pentru mine, violența împotriva femeilor nu e o temă abstractă – am trecut prin forme directe de abuz, fizic și emoțional și încă port în mine urmele lor. Mult timp am tăcut, pentru că de fiecare dată când am vorbit – despre ce mi s-a întâmplat sau despre lucruri care nu mi se par ok – am fost imediat apostrofată: „comentez”, „vreau scandal”, „sunt nebună”. Reacțiile astea dor, dar mai ales obosesc. Am refuzat mereu să mă supun unor reguli invizibile, dar sunt penalizată constant pentru asta.

„De ce femeile aleg ursul” (work in progress) este o serie de instalații artistice cu un scop explicit educativ. Folosind imagini simbolice, precum reconstituiri teatrale ale unor scene care ar putea avea loc și care chiar au loc în viața reală, seria invită privitorii să reflecteze asupra factorilor psihologici și sociali care influențează alegerile determinate de instinct și violența bazată pe gen.

Am lucrări cu această temă pentru că am văzut sau citit destul despre femeile abuzate în cadrul familiei. Violența este un subiect care mă sensibilizează. Nu știu încă ce pași concreți aș putea face ca să ajut în această direcție.

Oamenii sunt extrem de diverși, având frumuseți, complexități și profunzimi aparte. Acestea sunt lucrurile pe care vreau să le surprind și să le transmit prin lucrările mele, care încurajează recunoașterea noastră în ceilalți și răspunsurile emoționale ale celor din public, indiferent de locul din care provin sau în care trăiesc acum. Îmi place să pornesc de la elemente locale specifice, regăsite în materiale textile, țesături, modele și imprimeuri, pe care le colecționez și apoi le combin între ele, obținând astfel lucrări care evocă diversitatea experienței umane colective.

Desenele mele sunt locuite de corpuri mutante, ce își dezvăluie fragilitatea, monstruozitatea, puterea, frumusețea… Sunt corpuri-mașină cu combinații surprinzătoare, care ies din tiparele unui mod de a fi unic, pentru a exista dincolo de aparențe. Desenez în fiecare zi, iar în acest exercițiu construiesc serii de posibilități multiple, care vorbesc despre experiența de a fi un corp

În lucrările mele, explorez comodificarea corpului feminin printr-o serie de obiecte și desene. Caut să descopăr modul în care cultura de consum transformă femeile în produse și să expun dinamicile complexe de putere care stau la baza acestei obiectificări. Mai mult decât atât, pun în lumină modul în care așteptările societății cu privire la felul în care femeile ar trebui să se îmbrace și să se prezinte depășesc normele sociale – acestea funcționează ca o formă de violență subtilă, însă extrem de răspândită, impunând controlul, restricționând libertatea personală și menținând standardele opresive.

Femicid, violență sexuală și viol asupra femeilor și al persoanelor socializate ca femei, anihilarea familiei, crimă/suicid, abuz etc, sunt îngrămădite împreună sub umbrela lui „violență împotriva femeilor” ca și când toate aceste sunt probleme care privesc doar femeile și pot fi rezolvate doar de ele. Ca și alte probleme femeiești, și acestea sunt ascunse în rușine și șoaptă în sfera publică. În cel mai bun caz. În cel mai rău, oamenii preferă să formuleze justificări și relativizări, ignorând intenționat cele mai vulnerabile categorii de femei – sărace, trans, migrante – dar și persoanele non-binare.