Ecofeminismul este acel curent de gândire feministă care analizează interacțiunea proceselor sociale și naturale și atrage atenția asupra legăturii dintre opresiunea și exploatarea femeilor și a resurselor din lumea naturală. Din perspectiva economică, arată că modelele de dezvoltare contribuie la opresiunea femeilor și a naturii și oferă practici de descreștere, adică o reducere în consumul de energie și de resurse, care au ca scop readucerea economiei într-o stare de echilibru cu lumea naturală, care să reducă inegalitatea. Ecofeminismul tinde spre crearea unei societăți egalitare, colaborative, unde nu există grupuri dominante. Françoise d’Eaubonne, în cartea ei Le Feminisme ou la Mort (1974), definește ecofeminismul drept mișcarea care demască opresiunea și marginalizarea femeilor, a oamenilor de culoare, a copiilor, a săracilor, care au aceeași cauză (sistemul patriarhal) ca opresiunea suferită de către lumea naturală (animale, pământ, apă, aer, etc.) și definește scopul ecofeminismului în eradicarea injustiției sociale. O parte dintre ideile ei au fost formulate deja și de către Rachel Carson în 1962 în cartea Silent Spring, unde a demonstrat că femeile sunt mai susceptibile față de efectele negative suferite de mediu decât bărbații. De exemplu, pesticidele folosite în agricultură sunt reținute de estrogenul din corpul femeilor, cauzând cancer de sân, de care a suferit și Carson.
Susan A. Mann consideră că ecofeminismul a început prin activismul femeilor din diferite categorii economice și sociale, revelând că o femeie este cu atât mai afectată de exploatarea și problemele suferite de mediu cu cât se suprapun mai multe axe de opresiune, cum ar fi rasa, clasa, etc. De exemplu, evacuarea familiilor de romi la Pata Rât a avut drept consecință afectarea mai pronunțată a femeilor prin sistemul de reproducție și a copiilor, care s-au născut sau care au dezvoltat o serie de afecțiuni în urma mutării lor într-un mediu insalubru, care periclitează sănătatea.
Autoarea Vandana Shiva arată că femeile au fost experte în cunoașterea holistică și a proceselor naturii. Aceste cunoștințe alternative, care se orientează către beneficiile sociale, nu sunt recunoscute în paradigma capitalistă, care nu recunoaște interconectivitatea naturii cu viața, nici munca și cunoașterea femeilor, pentru că nu sunt compatibile sau conforme cu munca productivă.
În eseul din 1993 cu titlul Ecofeminism: Toward Global Justice and Planetary Health, Greta Gaard și Lori Guen au identificat procesele care au dus la situația globală actuală:
Critica ecofeministă a științei moderne
Vandana Shiva și Maria Mies în Ecofeminism (1993) critică conceptul de știință considerat ca un sistem de gândire care are la bază concepte universale și neutre. Ele arată că știința nu este nici pe departe obiectivă, ci reflectă valorile centrale ale unei societăți patriarhale. Posibilitatea de a defini ce este considerată știință este controlată de bărbați, ei sunt cei care de-a lungul istoriei au avut acces la aceste poziții de putere. Exemplele se referă la reorganizarea cunoștințelor tradiționale prin profesionalizarea și instituționalizarea lor, și prin apropierea cunoștințelor legate de capacitatea femeilor de a naște. Medicalizarea nașterii a avut drept consecință excluderea sau marginalizarea moașelor și a dus la schimbarea procesului natural de a naște, transformându-l într-o procedură instituționalizată, care necesită expertiză și tehnologii speciale, și care desconsideră și alienează cunoștințele și capacitatea femeilor legat de naștere. O altă schimbare a avut loc în paralel, cea de industrializare a proceselor din agricultură și crearea artificială de semințe.
Ecofeminismul vegetarian și critica societății patriarhale, ierarhice
Opresiunea animalelor nu poate fi compatibilă cu o mișcare care dorește anularea oricărei forme de dominare. Ecofeminismul consideră consumul de carne drept o formă a dominației patriarhale și atrage atenția asupra legăturii dintre violența masculină și consumul de carne. Carol J. Adams arată că conceptul de bărbat este construit în societatea noastră prin accesul la consumul de carne, care implică controlul asupra altor corpuri, fie ale femeilor, fie ale animalelor, și adaugă că nu putem lupta pentru justiție și nu putem critica exploatarea lumii naturale fără să ne dăm seama că în interacțiunea cea mai definitorie cu lumea naturală constă de fapt în consumul de carne.
Ecofeminism materialist/social/socialist/Marxist
Introduce o abordare materialistă care ne arată relația dintre muncă, putere, dintre femei și natură, văzute ca proprietate și ca obiect al dominării. Ecofeminismul social tinde spre a anihila ierarhiile care au transformat totul în piață, care au acaparat până și uterul. Teoria reproducției sociale operează cu aceleași concepte și abordări prin prisma relației muncii reproductive și muncii productive, punând accent pe munca reproductivă (hrana, îngrijirea copiilor și a bătrânilor) fără de care munca productivă nu ar putea fi susținută.
Ecofeminismul spiritual/ecofeminismul cultural
Se referă la atitudinea care recunoaște Pământul ca entitate vie, pe care îl populăm, și pune accent pe relația de interconectivitate, mai bine zis, de dependență, pe care o avem față de natură, care se traduce în practica de coabitare, similară unei comunități. Ecofeminismul spiritual nu este legat de o religie anume, ci de valorile centrale ale compasiunii, grijii, non-violenței, intuiției și relației non-ierarhice dintre oameni și natură.
Multe dintre practicile ecofeministe se leagă de protestele non-violente, mai ales în relația cu mișcarea de prezervare și conservare a naturii, care au început încă de la sfârșitul secolului XIX și continuă până astăzi. Una dintre mișcări, cum a fost the Green Belt din Kenya din 1977 a fost lansată de Wangari Mathai și includea un program de plantare a o mie de copaci în jurul satelor, care avea ca scop prevenirea deșertificării. Inițiativa, pentru care a primit și premiul Nobel pentru pace, includea și programe educaționale de mediu, care au mobilizat populația, cerând socoteală liderilor și constrângându-i la asumarea responsabilității deciziilor politice. Ecofeminismul nu mai poate fi separat de considerentele mișcării de justiție de mediu, care are ca scop garantarea dreptății de mediu și echitabilității în situația actuală a crizei climatice.
