Experiența poate fi o prăpastie sau o cale spre perfecțiune

Există o discrepanță între față și suprafață. Conform unui studiu privind violența domestică, realizat de Agenția Națională Pentru Egalitatea de Șanse între Bărbați și Femei, în primul semestru al anului 2019, respondenții au declarat în proporție de 38,94% că suferă o formă de agresiune domestică zilnic, 20,57% săptămânal. Într-un alt studiu realizat de Centrul FILIA în 2018, 64,6% din cei chestionați erau de acord cu afirmația cum că ,,Femeia trebuie să își urmeze bărbatul”. De asemenea, se precizează că doar 20% ar apela la o formă de ajutor în soluționarea unor conflicte domestice. Această statistică ne arată de fapt o realitate mai dură – cum că nu știm în realitate anvergura problemei, vocile victimelor tinzând înspre a rămâne marginale, cu șanse minime în a intra spațiul public. 

Lucrurile nu se arată întotdeauna clare în contextul socio-politic actual, spațiul public fiind ocupat până la urmă de cei ce dețin puterea, ducând în nenumărate rânduri la subjugarea și alienarea altor voci întru a defini spațiul cultural și social autohton. Până la urmă, nu este vorba întru-totul doar despre imagine, ci despre dreptul cuiva de a ocupa un loc în lume. Toată arta se răsfrânge într-un gest politic, artistul răspunde aproape involuntar contextului în care se află, formulând sinteze ale prezentului, facilitând direcții ulterioare prin conturarea unor situații și experiențe.

Un vector al schimbării poate fi și un act cultural, îndeosebi atunci când implică o comunitate, valorificând experiența comună. În această cheie, artiștii Irina Botea Bucan și Jon Dean au propus, pentru proiectul On Her Side / De partea ei, o serie de 3 workshop-uri adresate către 3 grupuri de femei din contexte sociale diverse ce au avut experiența violenței domestice, acțiuni ce au generat situații, idei și imagini. Cele 3 grupuri, care s-au numit Vocea Colectivă, Power of the Ladies și The Peaches au co-produs alături de artiști. Lucrarea finală e una colaborativă în care accentul este pus pe proces și metodologie, Irina și Jon facilitând contextele în care participanții au ajuns să se exprime. E vorba de o expresie ce merge mai departe de limbă, de o narațiune propriu-zisă, atingând modalități de comunicare ce se apropie mai mult de o formă de teatru-performance; mediile ajung să se suprapună; mesajul e unul complex, stratificat și multi-senzorial. 

Cele 3 workshop-uri au urmărit 3 fire principale de expresie: mișcarea-acțiunea performativă, scrisul-broderia și imaginea mișcătoare, completată de sunet. Fiecare fir marchează un fel de exercițiu de expresie – a corpului, al mesajului sau al vocii. Sunt gesturi și exerciții construite de către Irina și Jon, care se intersectează câteodată cu teoriile teatrului forum (fără a fi teatru per se), un concept general definit de regizorul și activistul brazilian Augusto Boal care înglobează o serie de exerciții care au întocmai scopul de a de-mecaniza corpul și a forma colectivități. Boal, prin metoda teatrului-forum (o formă de expresie dramatică ce urmărește să implice activ publicul în rezolvarea unor situații reprezentate pe scenă), încearcă să ofere oamenilor controlul asupra întregului proces de creație, fără a fi nevoie de ajutor exterior din partea artiștilor. Respectivele modalități democratice de expresie culturală au puterea de a forma sau chiar de a întări comunități, punctând forme de auto-gestiune ce pot cu adevărat răspunde unor probleme socio-politice concrete.

Fiecare atelier s-a desfășurat în jurul celor trei fire; exercițiile nefiind separate, existând împreună ca un flux continuu și constant negociat de către participanți – abordate holistic în funcție de grup, facilitând expresia colectivă. Primul fir s-a concentrat în jurul corpului și performativității – de-mecanizarea și relaxarea conducând spre elaborarea de scenarii și construcții-performative proprii. Al doilea fir pune accentul pe desen și compunerea cuvintelor, conturarea unor cuvinte-cheie ce pot îngloba viziuni comune și fraze ce urmează a fi brodate și apoi expuse. Al treilea fir a recurs la sunet și natura performativă a vocii și a capacității sale de comunicare non-verbală. Nici o activitate nu a fost prescrisă sau direcționată în vreun sens, exercițiile au un caracter deschis, fiind de așa natură încât să încurajeze expresia a, până la urmă, orice, în ciuda oricărei traume inhibitoare, fără a se aștepta la ceva clar – Irina și Jon au urmărit cu precădere formarea unui context în care participantele au putut colabora și co-crea într-un spațiu sigur. Felul în care acțiunile iterate în cele trei ateliere se materializează au un sens precis, unde materialul brodat trimite către o acțiune categorisită ca fiind feminină, unde femeia își atestă însă propriul timp și individualitatea creatoare. Când vine vorba de partea video, cei doi artiști au decis asupra utilizării unor tehnologii analog – filmul de 16 mm. Față de o cameră digitală ultra HD, aceasta are propriul său corp – unul fragil, ce ar putea fi oricând alterat, înregistrarea fiind una mai puțin intruzivă.

Într-un final, ceea ce se vede este la rândul său un traseu deschis, un forum care invită spre interacțiune și introspecție. Traseul creat de imagini, sunete și obiecte au în spate un grup de oameni ce într-un final au ajuns să formeze comunități mai strânse prin participarea în practici artistice. În urma unui atelier, a reieșit observația cum că ,,Experiența poate fi o prăpastie sau o cale spre perfecțiune” – factorul ce duce la experiență se înfățișează deschis.