Despre critică şi emancipare – din ştiințele sociale în realitatea imediată

Publicată pentru prima dată în limba franceză în 2009, cartea lui Luc Boltanski Despre critică – Breviar de sociologie a emancipării este, după cum afirmă autorul în Cuvânt(ul) înainte, o (pre)lucrare a unor conferințe susținute de acesta în 2008, în cadrul Institutului de Cercetări Sociale de la Frankfurt, ca parte a ciclului de Conferințe Adorno, inițiate de acest prestigios institut.

Raportându-ne atât la contextul pentru care au fost pregătite o parte dintre ideile publicate în carte, cât și la corpul textului, reiese clar publicul țintă al autorului: este unul format din cercetători avansați ai sociologiei și ai științelor sociale.

Destinată celor pasionați/preocupați de teorie (meta)critică, sociologia instituțiilor ori teoriile (critice ale) dominației, cartea lui Boltanski pornește de la întrebarea: „Trebuie oare ca sociologia (…) să fie pusă în slujba unei critici a societății (…) ?”. Răspunsul la această întrebare, al cărei argumentații subîntinde primul capitol al cărții, este unul afirmativ, fapt care dă seama de orientarea cărții și a autorului său. În cuvintele acestuia:
„Cert este, oricum, că dependența criticii de sociologie are drept corolar dependența sociologiei de critică. Într-adevăr, descrierile sociologice sunt orientate, prin chiar modul în care sunt concepute, spre genul de utilizare pe care li-l vor da teoriile metacritice. În mare măsură, tocmai aceste utilizări vor constitui principala lor justificare. Cine ar putea fi interesat de o sociologie de dragul sociologiei, pentru sociologie (așa cum spunem «artă pentru artă»), adică de o sociologie care, epuizându-se în descrieri din ce în ce mai sofisticate și mai minuțioase, nu ar urmări altceva decât propria sa împlinire ca disciplină a cunoașterii? (…) Sociologia ar fi o activitate extrem de ciudată dacă, printr-un soi de pudoare deplasată sau de lașitate, și-ar interzice o practică care contribuie într-un asemenea grad la determinarea propriului ei obiect. Vrând să țină la distanță lumea socială, ca pentru a o domina din exterior, ea s-ar priva singură tocmai de ceea ce îi oferă un fundament social.” (Capitolul I)

Configurată în continuare (Capitolul II) pe modelul unei autobiografii intelectuale elevate (Schiță pentru o analiză a lui Pierre Bourdieu, care întruchipează primul model metodologic menționat de autor și cel de care este de altfel legat prin mai multe platforme intelectuale ar putea fi unul dintre acestea), cartea trasează relațiile dintre sociologie și critică, schițând în același timp parcursul intelectual al autorului ei. Acest parcurs pornește de la o abordare critică a sociologiei (pe modelul și alături de Pierre Bourdieu în anii ʿ70) către o sociologie pragmatică a criticii (dezvoltată alături de Grupul de sociologie politică și morală de la École des Hautes Études en Sciences Sociales în anii ʿ80-ʿ90) și continuă de la rezumarea unor abordări subsumate acestor paradigme către schița unei construcții noi a unui cadru de investigație teoretică care să depășească limitările ambelor (Capitolele III și IV). O multitudine de distincții conceptuale, de la unele (devenite) clasice (precum descrieri sociologice vs. teorii critice, exploatare vs. dominație, violență fizică vs. violență simbolică) la propuneri noi (precum exterioritate simplă vs. exterioritate complexă, registre practice/pragmatice vs. metapragmatice, probe ale adevărului vs. probe ale realității vs. probe existențiale), presară teritoriul acestei dezvoltări. Despre critică – Breviar de sociologie a emancipării se finalizează cu o clasificare a abordărilor, situațiilor și configurațiilor în care critica își poate face loc în rețeaua de instituții politice și sociale, văzute atât ca factori de stabilitate, cât mai ales ca sisteme de reguli opresive și arbitrare.

Greu accesibilă unui public neinițiat, cartea are totuși presărate, printre parcursurile teoretice, o serie de afirmații accesibile și pătrunzătoare precum aceea că:
„Principala caracteristică a acelor responsabili (…) o constituie faptul că propovăduiesc «schimbarea». (…) Miezul argumentației lor (…) era următorul: trebuie să vrem schimbarea pentru că este inevitabilă. Trebuie, așadar, să vrem necesitatea. Bineînțeles, schimbarea va face victime (cei care nu vor putea «ține pasul» și cărora, câțiva ani mai târziu, li se va spune «excluși»), dar totul ar fi mult mai rău dacă, «în calitatea noastră de responsabili», am refuza să însoțim schimbarea; dacă nu am vrea-o. Această apropiere, ciudată când te gândești, dintre voință și necesitate, deseori asociată regimurilor totalitare invocând o filosofie deterministă a istoriei, constituie, totuși, un loc comun al modurilor de guvernanță ale capitalismului avansat.” (Capitolul V)

ori o serie de observații cu tușe umoristice precum cea de mai jos, referitoare la strategiile discursive ale „științificității” detașate:
„Ea nu se trădează, probabil, niciodată la fel de bine ca în cazul efortului în același timp meritoriu – dat fiind că trădează o autentică preocupare de științificitate – și patetic – dat fiind că este inevitabil sortit eșecului – de a se alătura științelor așa-zis «pozitive», în ce au ele, poate, mai contingent și mai contestabil. Mă gândesc aici, mai cu seamă, nu atât la necesara precizie a observațiilor, cât la mărcile care însoțesc punerea lor în discurs: acumularea semnelor exterioare de impersonalitate («noi» și «se», de pildă, iau locul lui «eu»); înmulțirea trimiterilor la alți cercetători, necunoscuți, despre care nu vrem să știm nimic pe de altă parte, și ale căror lucrări împrăștiate nu mai sunt identificate decât printr-un nume însoțit de o dată și, pentru a ne arăta cât mai exacți, printr-un număr de pagină, totul îngropat sub stela funerară a unei paranteze; uneori, de asemenea, prin mania cuantificării, manifestată printr-o acumulare ostentativă de cifre și de tabele; sau prin controversele foarte «specializate» care se polarizează în jurul unui ultim argument menit a face diferența, ceea ce ne scutește să ne punem întrebări asupra premiselor comune, deseori lăsate în umbră etc. Pe scurt, prin toate acele manevre menite a instala discursul în textura organică a unui corp («comunitatea științifică») ori în țesătura unei rețele cu ramificații «mondiale», ca și cum distrugerea operei în avantajul unui automat prinzând trup prin agregarea unei multitudini de intervenții parțiale ar fi de ajuns pentru a îndepărta riscul parțialității, adică pentru a elimina fantoma criticii.” (Capitolul I)

Despre critică – Breviar de sociologie a emancipării este o carte de citit și recitit cu creionul în mână, care promite cu atât mai multă satisfacție cu cât cititorul reușește să subsumeze afirmațiilor cu un nivel foarte ridicat de generalitate ale autorului cazurile particulare care îi sunt cunoscute ori de interes în materie de politică și sociologie contemporană. Ea poate servi de asemenea cu succes în cadrul unor cursuri/seminarii care abordează probleme de sociologia instituțiilor, iluminând teme precum relația dintre reguli, instituții, organizații și administrații precum și relația acestora cu ierarhiile sociale, relațiile de putere, situațiile de dominație și obținerea unui echilibru social, atât în contemporaneitate, cât și în perspectivă istorică.

Traducerea volumului „Despre critică – Breviar de sociologie a emancipării” de Luc Boltanski a apărut la Editura Contrasens, ca parte a colecției Novus. Lansarea volumului a avut loc în cadrul Sit+Read Artbook Fair vineri, 28 octombrie 2022 de la ora 18:00 la Muzeul Corneliu Miklosi din Timişoara, în prezența scriitorului și traducătorului volumului Bogdan Ghiu şi a cercetătorului în domeniul Filosofiei sociale Alex Deaconu.